EXPLOZIV. Senatorul brașovean Daniel Zamfir trece la PSD

Senatorul ALDE Daniel Zamfir a declarat luni că este posibil să se afilieze grupului parlamentar PSD, în condiţiile în care grupul din care face parte se desfiinţează, potrivit Agerpres.

„Să discutăm şi cu afilierea mea la grupul social-democraţilor. După cum ştiţi, în Parlamentul României există această procedură, parlamentarii, în momentul când se desfiinţează un grup, fie se afiliază unui grup parlamentar existent, fie rămân independenţi. Categoric că a rămâne independent pentru mine nu este o soluţie, eu vreau să promovez nişte legi care să fie votate în Parlamentul României, ca atare, voi lua decizia cea mai favorabilă. Probabil că mă voi afilia grupului PSD, categoric”, a precizat Zamfir, la Palatul Parlamentului.

Citeste și:  Studiu LEGO: Creativitatea fetelor este afectată de la vârste fragede de presiunea perfecțiunii și de prejudecățile lingvistice

Cât priveşte posibilitatea înfiinţării unui nou partid pe care să îl conducă, Zamfir nu a exclus această ipoteză.

„Nu exclud nimic, eu sunt membru ALDE, îmi doresc ca ALDE să iasă din această situaţie, dacă colegii mei consideră că eu pot fi şi trebuie să mă implic în orice proiect care să însemne salvarea acestui partid şi mai ales salvarea curentului liberal. Partidul o luase pe un drum de la care aş vrea să nu se abată: apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor, partidul care era împotriva abuzurilor. E lucru cel mai important şi care m-a determinat să vin alături de Călin Popescu-Tăriceanu în acest proiect”, a susţinut Zamfir.

Citeste și:  Primăria Brașov amenajează peste 80 de locuri de parcare pentru cei care accesează serviciile instituției

El a adăugat că ”cea mai urgentă şi necesară” decizie a ALDE, partid care este „într-o situaţie extrem de delicată”, este să rupă alianţa cu PRO România.

„Eu îmi doresc foarte tare ca domnul preşedinte Tăriceanu să ia act de solicitarea noastră, să constate că toate deciziile luate în ultima perioadă de timp au afectat grav activitatea şi funcţionarea partidului. S-a dezintegrat grupul de la Senat, s-a dezintegrat grupul de la Camera Deputaţilor, în momentul acesta cred că partidul este într-o situaţie extrem de delicată, ca atare, cred că cea mai urgentă şi necesară decizie este aceea de a denunţa, de a rupe alianţa cu partidul lui Ponta”, a precizat Daniel Zamfir.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.