Expoziţie de pisici, în acest weekend, în Parcul Regal al Castelului Bran

Expoziţia mondială de pisici Chat Noir, Chat Blanc, se va desfășura în acest weekend, pe 2 și 3 iulie, în Parcul Regal al Castelului Bran de la Brașov. Evenimentul aduce 147 de pisici care vor încânta vizitatorii.

Această expoziție-concurs a devenit deja o tradiție la Castelul Bran. Însă, de data aceasta, la concurs vom avea parte de o participare record de pisici.

“Ineditul pentru ediția din acest an este numărul de pisici înscrise. Un record absolut din întreaga perioadă în care noi am organizat acest eveniment și anume 147 de feline din rase diferite. Cum ar fi: British Shorthair și Longhair, Persane, Scottish Fold și Scottish Straight, Maine Coon, Ragdoll (…) Un alt eveniment de noutate pentru ediția din acest an este reprezentat de o nouă rasă de pisici din România, în curs de omologare, se numește Transylvanian”, a declarat pentru Radio Romania, Alex Prișcu, marketing manager la Castelul Bran.

Citeste și:  Caravana Shakespeare sosește la Brașov și aduce, în premieră, „Operele complete ale lui Shakespeare”

La expoziția de la Castelul Bran au fost înscrise147 de pisici din cele mai diferite și deosebite rase, precum British Shorthair şi Longhair, Persane şi Exotice, Scottish Fold şi Scottish Straight, Highland Straight şi Highland Fold, Kurilian Bobtail cu păr lung şi păr scurt, Maine Coon, Munchkin, Maine Coon Polydactil, Ragdoll, Sacra de Birmania, Neva Masquerada, Bengaleză, Cornish Rex, Lykoi, Albastru de Rusia, Savannah, Thai, Sphynx, dar şi nouă rasă de pisici din România, Transylvanian.

Această expoziție poate fi o atracție și o ieșire relaxantă pentru familiile cu copii și nu numai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.