Festivalul Național de Teatru „De-a râsu’ plânsu’”, pe 8 și 9 mai, la Brașov

Școala Populară de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu” Brașov organizează, în perioada 8–9 mai, cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Național de Teatru „De-a râsu’ plânsu’”.

Evenimentul, recunoscut la nivel național, se desfășoară în regim de concurs și se adresează celor pasionați de actorie și dramaturgie. Festivalul este structurat pe două secțiuni: Teatru și Text dramatic.

La secțiunea Teatru sunt acceptate atât spectacole susținute de trupe, cât și one man show-uri. Concursul va avea trei categorii de vârstă: copii între 6 și 14 ani, adolescenți între 14 și 19 ani și adulți peste 19 ani. Participanții vor fi jurizați în funcție de categorie, iar Trofeul Festivalului va fi singurul premiu pentru care vor concura toate categoriile laolaltă.

Citeste și:  Folclor autentic la Brașov. Cine intră în concurs la „Flori în Țara Bârsei” 2026

La secțiunea Text dramatic pot fi înscrise monoloage și piese de teatru originale, care trebuie să aparțină participanților.

Programul festivalului, programul repetițiilor și alte informații utile vor fi comunicate de organizatori până pe 4 mai.

Juriul ediției din acest an este format din Viorica Geantă-Chelbea, Carmen Moruz și Vlad Peli. Evenimentul va avea loc la sediul Școlii Populare de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu”, de pe strada Lungă nr. 1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.