Florin Cîțu a demisiont de la șefia Senatului

Florin Cîţu a decis, miercuri, să demisioneze de la şefia Senatului, după ce grupul senatorilor PNL l-a informat că îi retrage sprijinul politic pentru această funcţie. Cîțu aa susţinut într-o declarație de presă că a demisionat de la șefia Senatului după ce colegii săi nu au fost de acord cu declarațiileprivind măsurile guvernamentale şi a afirmat că nu va pleca și din PNL, ci își va continua cariera politică.

Şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat, după şedinţa grupului parlamentar PNL din Senat, că în urma unor discuţii, Florin Cîţu şi-a dat demisia de la şefia Senatului. Funcţia de preşedinte interimar al Senatului va fi preluată de Alina Gorghiu.

”Ţinând cont de activitatea guvernamentală şi parlamentară, de responsabilitatea PNL şi de nevoia de coerenţă a măsurilor care trebuie luate, la nivelul Guvernului, şi în deplină concordanţă cu deciziile luate la nivelul coaliţiei, au avut loc discuţii, dezbateri şi în urma acestor discuţii, preşedintele Senatului, domnul senator Florin Cîţu şi-a anunţat demisia, urmând ca funcţia de preşedinte al Senatului, cu delegare de atribuţii, să fie exercitată de către doamna senator Alina Gorghiu”, a spus Nicolae Ciucă, la finalul şedinţei grupului parlamentar PNL din Senat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.