
Compania aeriană Fly Lili revine, la debutul sezonului estival, pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav și va opera o perioadă doar curse charter, de la Tel Aviv, de două ori pe săptămână, a anunțat recent managerul companiei, Jurgen Faff, potrivit Radio România Brașov.
De asemenea, la solicitarea agenției de turism israeliene care și-a propus să aducă în România, la munte și la mare în această vară, peste 20.000 de turiști israelieni, vor fi operate și câte trei curse săptămânale spre Constanța, a adăugat Jurgen Faff: „Suntem bucuroși că Fly Lili a fost ales pentru aceste zboruri și cu siguranță o să facem o treabă bună. În cazul ăsta zburăm charter, unde este puțin diferit față de cursele regulate, pe care le-am suspendat temporar. Deocamdată ne concentrăm pe charter”.
Zborurile charter vor începe în luna mai și se vor desfășura până în octombrie 2025, cu posibilitatea de prelungire în funcție de cerințele pieței. Meidan Butnaru, inițiatorul proiectului, a menționat: „Avem încredere foarte mare și în piața de turism religios din zonă, cei care doresc să vină în Țara Sfântă; și este o combinație bună cu turiștii care vin din Israel către România și către Brașov.”
Fly Lili plănuiește, de asemenea, să adauge o cursă de linie, de două ori pe săptămână, pe ruta Tel Aviv – București, contribuind astfel la dezvoltarea turismului între Israel și România. Compania speră ca Brașovul să devină o destinație preferată pentru turiștii israelieni, în special pentru city break-uri, în competiție cu alte orașe din România.
Sursa, Radio România Brașov