FOV 2022 – Centrul istoric trebuie să aparțină, în aceeași măsură, brașovenilor și turiștilor

Ultima zi a conferinței de politici publice de mediu, desfășurată în cadrul Forumul Orașelor Verzi, dedicată implicării comunității în schimbarea politicilor publice în domeniul mediului și al dezvoltării sustenabile, a venit și cu o noutate pentru brașoveni: prezentarea studiului ,,Către o utilizare echilibrată și incluzivă a domeniului public din zona centrului vechi, Brașov”. Studiul a fost realizat în cadrul programului HUB-IN, program prin care 8 orașe din Uniunea Europeană își propun să transforme și să regenereze zonele urbane istorice, păstrând în același timp unicitatea culturală, identitatea socială unică și specificul zonei. Studiul a fost prezentat de viceprimarul Flavia Boghiu în cadrul sesiunii despre implicarea comunității în regenerarea urbană a orașelor.

,,Începem un program de reconversie a centrului istoric, în care, pe etape și prin consultări cu cetățenii, vom schimba fața centrului istoric al Brașovului. Este foarte important ca atunci când discutăm despre centrul istoric, mai ales într-un oraș turistic ca Brașovul, să vedem cum se pretează acesta pentru cetățeni. Cum se locuiește în centrul istoric, cum se muncește, cum se trăiește în centrul istoric, dacă brașovenii îl mai utilizează și se bucură de el sau dacă a devenit doar un loc de promenadă și de stat la terasă pentru turiștii care ne vizitează orașul. De exemplu, în acest moment, în centrul istoric al Brașovului avem mai multe jardiniere decât avem bănci pe care cetățenii să poată sta și să poată admira centrul istoric, nu avem nici un spațiu dedicat copiilor, nu avem arbori, deși aceștia sunt esențiali pentru crearea unor piațete plăcute și răcoroase. Urmează o serie de consultări, în primul rând cu oamenii din domeniu, cu Ordinul Arhitecților, cu Direcția Județeană de Cultură, cu specialiști care să ne dea punctul lor de vedere. Apoi, consultări cu cetățenii, care să ne spună cum văd aceștia folosirea centrului istoric, dacă își doresc să facă altfel de activități decât cele care se întâmplă acum acolo, dacă își doresc să folosească mai multe din arterele care sunt acum neutilizate sau cum văd ei că ar trebui să se transforme centrul Brașovului. Așadar, urmează o serie de consultări, la care îi invităm pe toți cetățenii interesați, fie că sunt riverani ai zonei, fie că sunt interesați de urbanism, de felul în care se transformă Brașovul, să vină să ne spună opinia lor”, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu.

Citeste și:  Noaptea ca ziua la Complexul Sportiv Carpați din Brașov! Se montează stâlpii de nocturnă

Pe lângă identificarea problemelor cu care se confruntă centrul istoric, în primul rând din punct de vedere al deschiderii lui către brașoveni, studiul vine și cu serie de propuneri care să fie analizate atât de specialiști, cât și de brașoveni, astfel încât această procesul de regenerare a centrului istoric să respecte principiile de sustenabilitate, combaterea „turistificării”, valorificarea patrimoniului și conservarea specificului local.

Printre propunerile specialiștilor, care vor intra în perioada următoare în dezbare, sunt: regândirea spațiilor publice astfel încât să-i invite, inclusiv pe brașoveni, să se bucure de frumusețea centrului istoric; creșterea numărului de zone în care oamenii se pot odihni și pot admira clădirile din centrul istoric, fie sub forma băncilor și a scaunelor, fie sub forma unor construcții ,pretext” (un început a fost făcut cu ansamblu de 5 scaune ,,Joc urban”, de pe Hirscher), care să le permită celor mici să se joace, iar celor mari să socializeze; plantarea de arbori; creșterea numărului de toalete publice. Nu în ultimul rând, studiul propune ca în programul de bugetare participativă să se introducă și categoria ,,artă urbană”, care le-ar permite brașovenilor să vină cu idei de proiecte, dar și să decidă care sunt cele mai bune.

Citeste și:  Creșterea anuală cu doar 5% a plăților digitale generează în 5 ani majorarea PIB-ului României cu 7 miliarde lei

Conform viceprimarului Flavia Boghiu, în etapele următoare va fi studiată și tematica iluminatului arhitectural, iluminatului în vitrinele de pe principalele pietonale, precum și a iluminatului public. De asemenea, o parte importantă din acest demers, conform viceprimarului, este renovarea fațadelor. În acest moment sunt în lucru 13 dosare de renovare a fațadelor și 4 finanțări pe care Fundația Monumentelor le oferă pentru a reabilita fațadele din centrul vechi.

Proiectul HUB-IN

Proiectul HUB-IN este derulat de municipalitate prin intermediul Agenției pentru Managementul Energiei și Protecția Mediului și este o inițiativă finanțată prin programul Orizont 2020 al UE menită să susțină procesul de regenerare a centrului istoric, urmând principii de sustenabilitate, combaterea turistificării, valorificarea patrimoniului și conservarea specificului local.

Citeste și:  Exponate inedite la primul muzeu al sporturilor din România, inaugurat la Brașov

Alături de municipiul Brașov, din grupul orașelor pilot fac parte: Angoulême (Franța), Belfast (Irlanda), Genova (Italia), Lisabona (Portugalia), Nicosia (Cipru), Slovenska Bistrica (Slovenia) și Utrecht (Olanda).

Consorțiul proiectului se bucură de prezența mai multor specialiști și experți:

  • ENERGY CITIES – Asociația Europeană a Autorităților Locale aflate în Tranziție Energetică
  • EAHTR – Asociația Europeană a Orașelor și Regiunilor Istorice
  • CROWDFUNDING HUB – Centrul European de Expertiză în Finanțare Alternativă și Comunitară
  • FUTURE CITIES CATAPULT – Centrul pentru Propulsarea Orașelor Inteligente

HUB-IN va dezvolta un cadru comun pentru stimularea transformării zonelor urbane istorice. Catalizator pentru inovare și antreprenoriat, acest cadru va viza păstrarea identității unice a zonei istorice și a valorilor sale naturale, sociale și culturale. Transformarea zonelor urbane nu se va limita la conservarea patrimoniului centrelor istorice, ci și la alinierea acestora la principiile sustenabilității.

Mai multe informații despre conferință și despre activitățile derulate în cadrul Forumului Orașelor Verzi pe https://www.fovbv.ro/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.