“Fundata Duster Fest” promite un weekend plin de aventură

În perioada 27 – 29 august, 4Venture Expedition organizează în pitoreasca zonă Fundata, cea mai mare adunare dedicată iubitorilor și deținătorilor de Duster, nu întâmplător denumită “Fundata Duster Fest”. Prin intermediul acestui eveniment organizatorii își propun să îi reunească, într-un cadru organizat, pe cei dornici de a petrece un weekend plin de aventură, concerte live, degustări culinare tradiționale, întreceri și nu numai.

Cu un program bine structurat, evenimentul va include sesiuni de training în mediul off-road, cursuri de recuperare, comportament în traseul off-road dar și prezentări de accesorii specifice.

Ateliere de off-road și muzică

În cadrul programului artistic vom avea un incitant concert Tribut Queen în interpretarea lui Dan Helciug cu trupa, dar și alți invitați precum Grupul Vouă, trupe folk, DJ. Producători locali de brânzeturi și produse din carne, unii chiar dintre cei mai renumiți din țară, ne vor delecta papilele cu un gust autentic românesc. În organizarea evenimentului au pus umărul sponsori, colaboratori și parteneri, cum ar fi Vexio, Mudster, GTC Auto Shop, Evo Auto, 4V Rally Raid, Theta, Victron – Darcom Energy și Primăria Comunei Fundata care s-a dovedit a fi un real suport.

Citeste și:  Marșul bicicliștilor revine pe străzile Brașovului!

Vineri, 27 august, în prima zi a evenimentului, check-in-ul participanților se face de la ora 14:00 și ține până la 18:00. După finalizarea check-in-ului, de la 18:00 la 20:00 va începe programul artistic, deschis de un DJ, mai apoi concertând Dan Helciug. Sâmbătă, 28 august, de la ora 09:00 va avea loc un atelier de tips & tricks pentru pasionații de off-road, mai apoi urmând între orele 11:00-15:00 să aibă loc deplasarea pe două trasee atent alese de organizatori. Ziua se încheie cu un proțap, iar seara are loc un program folk, între care se numără și Grupul Vouă. Muzica va fi însoțită de un foc de tabără. Duminică, 29 august, se va face premierea participanților între 10:45 și 11:30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.