Gașca Zurli ajunge la Brașov, alături de Zebra Tony, pe 23 octombrie, cu Turneul Național ,,SuperPietonii”

Pe 23 octombrie, Gașca Zurli și Zebra Tony ajung la Brașov, cu spectacolul Superpietonii, cea mai nouă producție marca Zurli, scris de Mirela Retegan, fondatoarea brandului care aduce culoare și bucurie în viața copiilor români de pretutindeni. Evenimentul se va desfășura la Sala Dacia „LUX DIVINA”, începând cu ora 17:00.

Turneul „Superpietonii” vine în continuarea programului educațional lansat pe www.verdelaeducatie.ro. Pe această platformă copiii și părinții pot găsi 10 episoade ale serialului „Super pietoni în acțiune”, cântecul Super pietonilor, fișe de antrenament și un chestionar de testare a cunoștințelor de circulație rutieră, pentru părinți. Platforma este permanent actualizată cu materiale educative și distractive, perfecte pentru toată familia.

„Verde la educație pentru circulație este un program care pune în focus siguranța rutieră a copiilor și ne bucurăm că mesajele educative ale campaniei vor ajunge, prin intermediul spectacolelor ținute de Gașca Zurli și în sălile de concerte, mai aproape de copiii din România. Programul și-a propus să pună bazele educației rutiere pentru copii și părinți, și astfel să ducă la scăderea numărului de accidente rutiere în care sunt implicați minori. Prin jocuri, cântece și animații, suntem încrezători că putem contribui la crearea unui comportament responsabil și sigur în trafic în rândul generațiilor celor mai tinere, aducând noțiunile de educație rutieră mai aproape de copii”, a declarat Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR, Lidl România.

Citeste și:  A fost lansată licitația pentru achiziția a 20 de trenuri electrice noi de lung parcurs. Traseele pe care vor circula aceste trenuri includ Brașovul

Oamenii mari și piticii lor sunt invitați să pătrundă în lumea copilăriei, aici unde veselia și voia bună sunt la ele acasă, iar joaca este limbajul iubirii. Gașca Zurli și Zebra Tony vor ca în toamna anului 2022, toți copiii să devină SuperPietoni. Cântece noi, jocuri noi, o poveste nouă din care toată lumea învață o lecție importantă în viață.

Un spectacol la sfârșitul căruia, piticii vor învăța totul despre cum să fii pieton atent, responsabil și grijului, într-un cuvânt un SUPERPIETON adevărat. Zebra Tony este personajul nou din poveste, simbolul tuturor trecerilor de pietoni, un prieten de nădejde al Găștii Zurli. Universul Zurli este unul plin de magie, sclipici și culoare, iar educația prin joc și joacă face ca spectacolul să fie unul de poveste.

„Suntem fericiți să-l prezentăm pe Tony copiilor din țară, el este ajutorul super-pietonilor, expert în regulile de circulație, iar rolul lui este să-i învețe pe toți copiii semnele și regulile de circulație. Am pregătit cântece noi, special create pentru acest proiect, iar spectacolul sperăm să vă placă, pentru că este un spectacol pentru toată familia. La final veți pleca relaxați, distrați și cu câteva informații noi despre regulile de circulație rutieră. Sunt foarte bucuroasă să ducem la îndeplinire misiunea programului Verde la educație pentru circulație, aceea de a-i învăța pe părinți, copii și bunici cele mai importante reguli de circulație, prin intermediul jocurilor și al cântecelor Zurli’’, a declarat Mirela Retegan, președintele Fundației Zurli.

Citeste și:  Brașovean înșelat prin Metoda Accidentul „de fiul său, Dan”

Gașca Zurli întruchipează copiii, Tanti Prezentatoarea părinții, iar Tura Vura dă viață acelor tipuri de oameni care sunt neatenți, lipsiți de respect și grijă pentru ceilalți din trafic.

,,Nu este simplu să faci un copil să înțeleagă de ce trebuie să stea în scaunul de mașină, de ce nu poate să circule cățărat pe geamul deschis, de ce nu coborâm din mașină până nu vine un adult să deschidă ușa, de ce mami se uită în față când conduce, nu la copil…E greu să-i ținem ore întregi în trafic și să-i facem să înțeleagă de ce noi respectăm toate regulile, în timp ce „tanti” sau „nenea” trec pe roșu, nu opresc la zebră, taie linia continuă, opresc mașina în mijlocul drumului să-și cumpere o apă, copilul din mașina de lângă stă cu capul în vânt pe geamul larg deschis. De aceea, toate ideile astea le-am pus într-un concept – ,,Superpietonii!”, completează Mirela Retegan.

Citeste și:  Benzina şi motorina s-au ieftinit în ultimele zile, dar analiştii se aşteaptă la noi fluctuaţii. Vezi care sunt prețurile în Brașov

Gașca Zurli a pregătit multe surprize pregătite pentru cei mici și pentru părinți, de la o poveste superbă, despre cum a devenit zebra simbolul trecerilor de pietoni, cântece noi, cu eșarfe galbene și un proiect de animație care se va întâmpla înaintea spectacolelor.

Superpietonii este un proiect susținut de Fundația Zurli și LIDL România, prin programul Verde la Educație pentru Circulație.

Mai multe detalii despre bilete, regăsiți pe www.zurli.ro.

Informații suplimentare de participare la spectacole.

Un bilet de access este valabil pentru o singură persoană. Toți participanții la spectacol, adulți și copii, trebuie să dețină un bilet, indiferent de vârstă.

Accesul minorilor (0-18 ani) în locația evenimentului se face doar însoțiți de minim un adult (părinte sau tutore legal).

Biletul permite accesul participanților doar în categoria de preț aferentă zonei menționate pe acesta.

Accesul în locația evenimentului se face cu aproximativ o oră înainte de începerea spectacolului. Vă rugăm să nu întarziați!

Pe durata evenimentului se vor realiza înregistrări audio și video.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.