Granturi PNRR de 100.000 EUR pentru digitalizare IMM: „Nu putem discuta despre plăți efectuate către beneficiari”. Situația la zi după 2 ani de promisiuni guvernamentale pentru antreprenorii români

S-au făcut doi ani de când Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) le-a promis antreprenorilor din România granturi de până la 100.000 EUR fiecare, printr-un proiect de ghid privind Programul pentru Digitalizarea IMM-urilor, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar până în prezent întregul proces birocratic, asistat și de roboți software RPA, nu a ajuns în faza de plată, scrie startupcafe.ro.

Pentru cine nu-și mai aduce aminte, în 4 octombrie 2022, ministerul care se ocupă de fondurile europene (MIPE) a lansat în dezbatere publică proiectul de ghid al solicitantului privind Programul pentru Digitalizarea IMM, cu un buget total de aproape 350 de milioane de euro din vestitul PNRR.  Astfel, guvernanții le promiteau microîntreprinderilor și firmelor mici și mijlocii (IMM) din România granturi de câte 20.000-100.000 EUR pe proiect, să-și cumpere laptopuri, tefoane smart, softuri și alte tehnologii pentru a-și digitaliza activitatea. 

Antreprenorii s-au apucat de treabă, au pus bani deoparte pentru cofinanțarea proprie, au tocmit consultanți, au plătit avansuri, și-au pregătit proiectele, să atragă fondurile europene din PNRR. Sesiunea de depunere online a proiectelor în sistemul PNRR s-a deschis în perioada 15 februarie – 30 iunie 2023. Firme din toată România au depus, atunci, 7.188 de proiecte la MIPE, pentru a avea șanse la granturi de câte 20.000-100.000 EUR. 

Acum, la mai bine de 1 an și 4 luni de la închiderea sesiunii de înscrieri, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene comunică, la solicitarea StartupCafe.ro, că în acest moment „nu putem discuta despre plăți efectuate către beneficiari”. 

Citeste și:  Brașovul va avea, de anul viitor, primele 25 de ecoinsule subterane pe domeniul public

„Până la acest moment, contractele fiind la începutul perioadei de implementare, nu putem discuta despre plăți efectuate către beneficiari” – a transmis, luni, MIPE, într-o adresă oficială pentru StartupCafe.ro.

Cu granturile de max. 100.000 EUR, antreprenorii IMM pot face achiziții de hardware, software, inclusiv soluții de automatizare a proceselor robotizate (RPA), tehnologii blockchain, sisteme de inteligență artificială, învățare automată (machine learning), realitatea augmentată, realitatea virtuală. Pot să-și cumpere un site de prezentare, servicii de cloud și de internet al obiectelor (IoT), pot accesa cursuri de formare a personalului cu ajutorul echipamentelor IT, servicii de consiliere/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care au nevoie firmele. 

În urma semnalelor primite de la antreprenorii din comunitatea StartupCafe.ro, am trimis și noi Ministerului proiectelor UE o solicitare de informații despre Programul pentru Digitalizarea IMM din cadrul PNRR. Ministerul condus de Adrian Câciu a înregistrat solicitarea noastră pe 25 septembrie și ne-a transmis răspunsul, luni, 11 noiembrie 2024. 

Chiar dacă am primit pe mail răspunsul MIPE după termenul legal de 30 de zile, nu ne plângem. Antreprenorii noștri au depus proiectele pe vremea ministrului Marcel Boloș (susținut de PNL) și mulți n-au ajuns nici să semneze contractele de finanțare până în ziua de azi, în mandatul lui Adrian Câciu (PSD). Alt ministru, alt partid, „alți bani, altă distracție”.

Citeste și:  Joan Chelimo Melly este singura româncă din topul BBC 100 Women 2024

Situația la zi, în Programul pentru Digitalizarea IMM, prin PNRR: 

  • IMM-urile românești au depus 7.188 de cereri de finanțare de câte 20.000-100.000 EUR, în perioada 15 februarie-30 iunie 2023. 
  • Dintre acestea, 3.683 de firme au fost admise de principiu la finanțare, iar 186 de proiecte au fost respinse. Descarcă de AICI cele 5 liste disponibile. 
  • Cele 3.683 de proiecte admise la finanțare au o valoare totală a ajutoarelor PNRR atribuite de 136.890.449 EUR, adică mai puțin de jumătate din bugetul disponibil pentru acest program (347,5 milioane euro, echivalentul în lei). 
  • În acest moment, 3.319 de firme nu figurează încă pe nicio listă intermediară de proiecte admise sau respinse. „Alte liste intermediare cu proiecte admise/respinse se vor publica pe măsură ce vom avea un număr semnificativ de proiecte evaluate” – a precizat MIPE, pentru StartupCafe.ro. 
  • Revenind la firmele admise la granturi, să vedem ce se întâmplă cu ele acum: „Etapa de contractare a proiectelor care au primit deciziile de acceptare a finanțării se află în desfășurare”, a menționat MIPE. Din cele 3.683 de proiecte admise până acum, pentru 848 ministerul a semnat contractele de finanțare cu beneficiarii. Celelalte 2.835 de proiecte „se află în diferite stadii ale contractării, respectiv: verificarea documentelor transmise de beneficiari, solicitări de clarificări, contracte aflate pe circuitul de avizare internă MIPE, contracte transmise la beneficiari spre semnare”, potrivit ministerului. 
  • În fine, MIPE estimează că etapa de contractare se va încheia până pe 31 decembrie 2024, pentru toate proiectele depuse și admise sau care vor fi admise. La începutul programului, ministerul și-a propus să semneze un număr estimat de 5.384 contracte de finanțare cu beneficiarii, în limita bugetului total disponibil, de  347,5 milioane euro, echivalentul în lei (cursul Inforeuro aferent lunii noiembrie 2022: 1 euro =  4,9189 lei).
  • Deocamdată, cele 848 de proiecte pentru care au fost semnate contracte de finanțare „sunt în etapa de implementare”, conform MIPE. „Pentru contractele de finanțare semnate au fost transmise Notificări privind verificarea încadrării in categoria IMM, urmând ca ulterior  să  se actualizeze datele cuprinse în Calendarul de implementare, Tabelul privind achizițiile si graficul estimativ al Cererilor de transfer. În prezent sunt în perioada de implementare 848 de proiecte” – a menționat Ministerul proiectelor UE. 
  • Zero proiecte finalizate, zero bani plătiți. „Având în vedere etapele în  desfășurare menționate, și  faptul că etapa de contractare este în plină desfășurare, nu înregistram în acest stadiu proiecte finalizate. Până la acest moment, contractele fiind la începutul perioadei de implementare, nu putem discuta despre plăți efectuate către beneficiari. Pentru un stadiu de progres în timp real, vă recomandăm să urmăriți în continuare informațiile publicate pe site-ul oficial al MIPE”,  precizat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. 
Citeste și:  Aproximativ 20.600 de deținuți vor să voteze în turul al doilea al alegerilor prezidențiale

Citeștește continuarea articolului aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.