Grevă la CFR: Mai multe trenuri au fost anulate în Brașov și în întreaga țară

Este grevă la CFR. 19 trenuri au fost anulate după ce 1.300 de angajați de la depourile din Brașov, București, Cluj, Satu Mare, Arad, Ploiești, Pitești, Suceava, Timișoara și Galați au încetat lucrul nemulțumiți de condițiile grele de lucru și de salariile foarte mici.

Este vorba despre angajații SCRL care se ocupă cu repararea locomotivelor.

Pentru că revizia locomotivelor trebuie făcută la fiecare 3 zile, iar greva a împlinit deja acest termen, trenurile care trebuiau să plece pe traseu cu locomotive care necesitau revizia astăzi, au fost anulate. Între cursele anulate în această dimineață se numără și o cursă Brașov-București.

Sute de călători din întreaga țară așteaptă prin gările din țară alte trenuri care să-i ducă la destinație. Societatea SCRL Brasov SA se află în insolvență de mai mulți ani. Sindicațiștii spun că se încearcă falimentarea intenționată a SCLR Brașov.

Citeste și:  Drumul din Grid intră în lucru! Contract semnat pentru modernizarea DJ 130B Părău - Grid - Perșani

„Societatea are în acest moment datorii de 130 milioane de lei, dar dă semne că își poate reveni, iar acest lucru deranjează, motiv pentru care s-a refuzat contractul de mentenanță pentru aruncarea societății în faliment”, acuză sinducaliștii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.