Guvernul ar putea să nu mai facă rectificare bugetară în acest an! Ministerele care au rămas fără bani primesc transferuri din fondul de rezervă

Guvernul nu ar mai vrea să facă vreo rectificare bugetară în acest an. Potrivit unor surse ale TVR, executivul ar putea renunța la o nouă reîmpărţire a fondurilor, pentru că, în ultimele săptămâni, a distribuit sume mari din fondul de rezervă și a suplimentat creditele bugetare pentru mai multe ministere care au cerut bani în plus. Au pierdut din fonduri Educaţia, Sănătatea, SRI, dar şi Transporturile. Specialiştii de la Finanțe lucrează acum deja la bugetul pentru anul viitor.

Potrivit unui reportaj realizat de către Televiziunea Română, ministerele și instituțiile care au nevoie de bani în plus îi primesc acum din fondul de rezervă. În ședința de vineri, spre exemplu, prin hotărâre de Guvern, Ministerul de Interne a primit 960 de milioane de lei din care aproape 400 de milioane merg către plata salariilor. Și Ministerul Educației a primit 184 de milioane de lei pentru a majora salariile profesorilor, așa cum le-a promis Guvernul când au oprit greva. Cei mai mulți bani din fondul de rezervă au fost direcționați însă pentru finalizarea unor proiecte europene.

Citeste și:  Castelul Bran își deschide porțile pentru "Noaptea Muzeelor"

Tot din fondul de rezerva, SRI a primit 6,25 de milioane de lei pentru a plăti salariile medicilor de la spitalul pe care îl are în subordine și ale angajaților de la Academia Națională de Informații. Iar conturile Ministerului Transporturilor au fost suplimentate cu 300 de milioane de lei pentru investiții. Către MAE au fost direcționate aproape 87 de milioane de lei, inclusiv pentru întărirea capacității forțelor armate partenere din est și din Balcanii de Vest pentru a face față provocărilor de securitate. Unii primari sunt îngrijorați că, în lipsa banilor, trebuie să oprească proiecte, mai notează jurnaliștii TVR.

Economiștii cred că din fondul de rezervă s-au alocat mai mulți bani decât printr-o rectificare bugetară. În aceste condiții, deficitul ar putea ajunge pe final de an la 5,5% din PIB, cred economiștii. Peste ținta stabilită la începutul anului de 4,4%.

Citeste și:  De luni începe o nouă campanie de dezinsecție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.