Handbalistele de la Corona Brașov le-au îngenungheat pe adversarele de la Gloria Bistrița, scor 24-19

Corona Braşov a luat un start lansat în noul sezon al Ligii Naţionale feminine, în această după-amiază reuşind să obţină a treia victorie consecutivă, 24-19 pe terenul echipei Gloria Bistriţa.

Trupa lui Ion Crăciun a controlat jocul de la început şi până la sfârşit, în partea secundă având şi un avans de 9 goluri (24-15, min. 53). CSM Bucureşti s-a impus pe terenul echipei Minaur Baia Mare cu 30-24, desprinderea decisivă având loc în ultimele 15 minute. Andrea Lekic şi Laura Moisă au avut o evoluţie solidă, fiind jucătoarele decisive în tabăra „tigroaicelor”.

Rezultate etapa a 3-a, LNF:

Gloria Bistriţa – Corona Braşov 19-24
HC Zalău – Rapid Bucureşti 26-20
Minaur Baia Mare – CSM Bucureşti 24-30
Dunărea Brăila – CSM Slatina 34-21
Gloria Buzău – SCM Craiova 23-18
AHCM Slobozia – U Cluj 21-18

Citeste și:  Retreat-ul "Calea Reconectării prin Iubire": O invitație la transformare personală și vindecare spirituală într-o eră de conștientizare

Corona Braşov este lider cu 9 puncte, fiind urmată de Vâlcea şi CSM Bucureşti, care au câte 6 puncte. Vâlcea are un meci mai puţin disputat cu Măgura Cisnădie. Acesta va avea loc joi, de la ora 18:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.