Ieri a fost o nouă zi plină pentru pompierii militari. Au gestionat peste 1.600 de solicitări primite din partea populației

În cursul zilei de ieri, salvatorii au gestionat 1.606 situații de urgență, cele mai multe intervenții fiind înregistrate în zona București-Ilfov, precum și în județele Mureș, Cluj, Brașov și Galați.

Din totalul misiunilor gestionate, colegii noștri au răspuns la  215 solicitări pentru protecția comunităților, în timp ce echipajele de stingere au intervenit pentru localizarea și lichidarea celor 72 de incendii înregistrate la nivel național.

Tot în cursul zilei de ieri, echipajele de descarcerare au acționat în 7 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate din cauza accidentelor rutiere .

De asemenea, echipajele SMURD au acordat sprijin pentru 1.319 persoane, iar pe timpul misiunilor desfășurate pompierii au salvat 13 persoane aflate în situații critice.

Citeste și:  Număr record de candidaţi la examenul de admitere la Facultatea de Medicină din Bucureşti

O altă activitate importantă, desfășurată de pompieri, constă în avertizarea populației prin intermediul Sistemului RO-ALERT, atunci când situații majore pot pune în pericol viața și sănătatea cetățenilor. Astfel, în cursul zilei de ieri, au fost transmise 11 mesaje de avertizare pentru semnalarea prezenței animalelor periculoase (urși), în județele Argeș, Buzău, Harghita, Mureș, Prahova și Suceva.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență face un apel la vigilență și la responsabilizare prin respectarea recomandărilor care să contribuie la siguranța comunităților.

Aflați cum să reacționați în caz de nevoie și fiți pregătiți pentru a face față oricărei situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro De asemenea, aplicația mobilă DSU poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play și oferă informații extrem de utile pentru a fi mereu pregătit.

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.