Ieri a fost o nouă zi plină pentru pompierii militari. Au gestionat peste 1.600 de solicitări primite din partea populației

Pompierii militari au acționat, în cursul zilei de ieri (12.06.2024), pentru gestionarea celor 1.648 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.

În acest interval de timp, echipajele SMURD au intervenit în 1.331 de misiuni, dintre care 1.325 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, iar 6 pentru descarcerare. În urma acestora, peste 1.300 de persoane au fost asistate medical.

Concomitent cu misiunile de prim ajutor, colegii noștri au acționat pentru localizarea și stingerea celor 99 de incendii izbucnite pe întreg teritoriul țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.

Citeste și:  Acțiune importantă de întreținere și verificare a traseelor montane din județ

De asemenea, în această perioadă, echipajele operative au gestionat cu promptitudine și alte 218 situații ce puteau pune în pericol viețile si bunurile semenilor, precum și siguranța animalelor.

În tot acest timp, datorită eforturilor susținute pe parcursul intervențiilor derulate, 10 persoane aflate în situații critice au fost salvate, iar pagubele materiale ale bunurilor cetățenilor au fost reduse considerabil.

În ceea ce privește avertizarea populației, în cursul zilei de ieri, au fost transmise 18 mesaje RO-ALERT pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție. Cele mai multe dintre acestea (16) au semnalat prezența animalelor periculoase (urși), în județele Argeș, Bacău, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Neamț și Suceava.

Citeste și:  Autoritățile îndeamnă populația la utilizarea responsabilă a energiei electrice, în special seara

Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri. Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.