Imagine înduioșătoare! O fotografie realizată în biserica Parohiei Podu Olt a devenit faimoasă pe internet

Un fotograf a surprins gestul părintesc al unui cleric la o slujbă de botez oficiată în biserica Parohiei Podu Olt din apropiere de Hărman, Braşov, scrie Basilica.

În timpul slujbei de Botez, copiii care urmează să primească această mare Taină a Bisericii pot deveni uneori mai agitaţi pentru că este un mediu diferit faţă de acasă sau, pur şi simplu, pentru că li se face foame.

La fel s-a întâmplat şi la botezul Anei-Maria, însă părintele Iustin Milu a avut o prezenţă de spirit excelentă şi reuşit imediat să o calmeze printr-un gest plin de dragoste.

„Ce ne-a uimit însă a fost momentul în care, după botezul propriu-zis, la citirea Sfintei Evanghelii, preotul a luat copilul într-o mână și biberonul în cealaltă și nu s-a sfiit să o hrănească pe micuța încreștinată în timp ce-i citea din cele sfinte”.

Citeste și:  Primarul din Zărneşti, trimis în judecată de DNA pentru tentativă la fraudă cu fonduri europene

„A fost un moment plin de candoare și bunătate, de grijă pentru suflet, dar și pentru trup”.

„Ne-am bucurat să fim acolo, parte din acel moment perfect pe care Ana-Maria va putea să-l descopere peste ani, în fotografiile sale”, se menţionează pe blogul unui studio foto din Braşov.

Preotul Iustin Milu este paroh al comunităţii din Podu Olt începând cu anul 2009.

Foto credit: Studio Beginnings

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.