În acest sezon, Muzeul de Artă Brașov este și spațiu deschis întâlnirilor artistice pentru studenți

Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius” din Constanţa organizează în zilele de 25 noiembrie și 2 decembrie 2021, în colaborare cu Muzeul de Artă Constanța,  Centrul pentru Educație Interculturală Constanța, Muzeul de Artă Brașov și Muzeul de Artă Tulcea o serie de întâlniri artistice creative cu studenții de la specializarea Pedagogia Artelor Plastice și Decorative, anii I și III și masteranzii de la specializarea Educația Vizuală prin Studiul Peisajului și Figurii, anii I și II.

Acțiunea intitulată „Redescoperind Muzeul de Artă. Modele exotice în pictura interbelică românească” se va desfășura în cadrul a două serii de întâlniri, care vor avea loc la Muzeul de Artă Constanţa, Muzeul de Artă Brașov și Muzeul de Artă Tulcea în zilele de joi, 25 noiembrie 2021, respectiv 2 decembrie 2021, începând cu ora 10.00.

Citeste și:  Doar 5% din participanții quiz-ului #SiguranțaOnline au depistat toate acțiunile de fraudă online

În cadrul acestor sesiuni de lucru, studenții și masteranzii participanți vor realiza interpretări după maeștri ai picturii moderne românești din perioada interbelică, artiști care, descoperind Dobrogea și Balcicul, au surprins în lucrările lor exotismul lumii orientale. Atelierele se vor organiza  în săli ale expozițiilor permanente din cadrul instituțiilor culturale constănțene, brașovene și tulcene, dedicate lucrărilor unor artiști precum Iosif Iser, Ștefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Pătrașcu. Studenții, fie ca se află la Constanța, Brașov sau Tulcea, vor interacționa cu ajutorul platformelor de comunicare online, în timp ce vor picta după lucrările aflate în cele trei muzee.

Scopul activității este unul didactic, practica reinterpretării după marii maeștri fiind utilizată de-a lungul vremii și fiind considerată un exercițiu necesar în ceea ce privește deprinderea meșteșugului artistic. Studenții și masteranzii de la cele două specializări ale Facultății de Arte din universitatea constănțeană vor analiza tehnicile de pictură și le vor experimenta într-un mod personal.

Citeste și:  Vrei în echipa Primăriei Brașov? Mai multe posturi, scoase la concurs! Ce salariu se oferă ...

 Grupele de lucru vor fi coordonate de lect. univ. dr. Lelia Rus-Pîrvan, lect. univ. dr. Cristina Gelan, lect. univ. dr. Alexandru Șerbănescu, conf. univ. dr. Gheorghe Caruțiu și conf.univ.dr. Ovidiu Felipov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.