
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a IX-a ediție a Burselor ANIS, program dedicat cadrelor didactice tinere din mediul universitar care integrează noile tehnologii și metode inovatoare în procesul de predare. În acest an, vor fi acordate 21 granturi în valoare de câte 5.000 de euro, cu sprijinul unui număr record de 16 companii din industria IT. Ediția 2026 marchează astfel cea mai amplă implicare de până acum a partenerilor din industrie în susținerea programului.
România investește în dezvoltarea competențelor digitale, modernizarea universităților și infrastructura pentru tehnologii precum inteligența artificială, cloud, securitatea cibernetică și automatizarea. Principala provocare rămâne însă transformarea acestor investiții în competențe avansate, colaborări reale între universități și companii și oportunități de carieră care să contribuie la păstrarea specialiștilor în țară, așa cum arată și Digital Decade Report România 2026.
Corina Vasile, Director Executiv ANIS: “Bursele ANIS reflectă angajamentul nostru de a susține educația și dezvoltarea tehnologiei în România, iar implicarea record, în acest an, a 16 companii din industrie arată cât de clară este nevoia de a accelera apropierea dintre educație și ritmul schimbării tehnologice. Este un răspuns comun al industriei la o nevoie tot mai urgentă: formarea competențelor de care România va avea nevoie în anii următori. Prin sprijinirea cadrelor didactice aflate la început de carieră, care aduc noi metode și perspective în procesul de predare, contribuim la pregătirea unei noi generații de specialiști în tehnologie.”
Înscrierile pentru Bursele ANIS 2026 se desfășoară în perioada 1–23 septembrie 2026*. Pentru ediția din acest an, aplicațiile sunt depuse prin intermediul unei platforme dedicate, disponibilă pe site-ul ANIS, unde candidații pot completa procesul de înscriere și încărca documentele necesare.
Domeniile eligibile
Proiectele pot fi înscrise în următoarele categorii:
- Big Data
- Cybersecurity
- Inteligență Artificială / Machine Learning
- Internet of Things
- Cloud Computing
- Tech for All – cursuri care utilizează tehnologia în facultăți non-IT
- Quantum Computing
- Healthtech
- AI for All – cursuri care utilizează inteligența artificială în facultăți non-IT
Cine poate aplica
Programul se adresează cadrelor didactice tinere care:
- au cel mult 40 de ani;
- sunt titulari de curs, asistenți universitari sau doctoranzi;
- integrează tehnologii noi și metode inovatoare în cursurile sau laboratoarele susținute în anul universitar 2026–2027;
- propun cursuri sau laboratoare noi ori actualizate semnificativ – cu minimum 50% în 2025 sau minimum 60% în ultimii doi ani.
Bursele ANIS sunt deschise atât pentru proiecte dezvoltate în universități și facultăți cu profil tehnic, cât și pentru inițiative din facultăți non-tehnice care integrează tehnologia în procesul educațional.
Proiectele selectate în prima etapă de evaluare vor intra ulterior într-o etapă de interviu cu membrii comitetului de evaluare.
Câștigătorii ediției 2026 vor fi anunțați pe 10 noiembrie 2026, în cadrul Galei „Bursele ANIS”, organizată la Universitatea Politehnica Timișoara.
Peste jumătate de milion de euro investiți în educație în opt ediții
În cele opt ediții anterioare, programul Bursele ANIS a finanțat 107 proiecte didactice din 51 de facultăți, reprezentând 21 de centre universitare din țară, prin granturi în valoare totală de 535.000 de euro.
O parte dintre proiectele finanțate au continuat dincolo de etapa inițială a programului, generând inclusiv colaborări și parteneriate de cercetare și dezvoltare între universități și companii private.
Granturile Bursele ANIS sunt susținute anual de companii membre ale asociației.
Ediția 2026 beneficiază de cea mai amplă implicare de până acum a partenerilor din industrie, cu 16 companii care susțin programul: Adobe România, Amazon Romania, Bitdefender, BMW Group TechWorks România, Booking Holdings, Cognizant Technology Solutions România, DB Global Technology Center, Endava România, Eviden România, Orange Services, Qualysoft, Schwarz Digits România, Siemens România, Societe Generale Global Solution Centre, SoftServe și Systematic.
Câstigatorii burselor ANIS vor primi abonamente medicale gratuite din partea partenerului Regina Maria pentru o perioadă de 1 an de zile.
Partener instituțional al Programului Bursele ANIS 2026: Universitatea Politehnica Timișoara.
*Perioada de înscriere poate fi prelungită până la 30 septembrie 2026, în funcție de numărul aplicațiilor.
Regulamentul programului, criteriile de evaluare și platforma de înscriere pot fi consultate pe site-ul ANIS.
***
Despre ANIS
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) este asociația reprezentativă a industriei de IT din România. ANIS are peste 150 de companii membre, este un promotor al digitalizării și reprezintă interesele industriei de IT de 25 de ani, fiind un partener de dialog credibil care poate contribui la crearea de politici publice care să faciliteze valorificarea tehnologiei pentru dezvoltarea socio-economică.