INCREDIBIL Codul secret din Primăria Brașov: ‘Da’ poate fi ‘Nu’ dacă e scris cu culoarea stabilită

Un cod de culori a fost pus la punct în Primăria Brașovpentru ca primarul să poară să se joace după bunul plac cu aprobările, fără ca simplii cetățeni să înțeleagă ce li se întâmplă. Folosind două culori, verde și albastru, de exemplu, primarul George Scripcaru poate pune o rezoluție aparent favorabilă pe o cerere, pe care scrie lizibil: „DA” sau „Propun aviz favorabil”. Asta nu înseamnă nimic însă, pentru că de fapt cunoarea cu care este scrisă rezoluția poate schimba un „Da” în „Nu”. Fostul „ef al BCCOA Brașov, comisarul șef Gabriel Florescu, dezvăluie pe pagina sa de Facebook despre înțelegerea secretă dintre primar și funcționarii din subordine. Astfel, indiferent de rezoluția pusă pe o cerere, funcționarii cunosc faptul că dacă este un „Da” scris cu albastru, este de fapt un „Nu”, iar „Da” scris cu verde este un accept real.
Gacriel Florescu explică acest joc al primarului prin dorința de a poza în edilul înțelegător, pentru că el a dat aviz favorabil cererii contribuabilului, doar că funcționarii obedienți nu au dat curs deciziei primarului. În felul acesta, George Scripcaru își face capital de imagine chiar și atunci când respinge solicitările brașovenilor: „Primaru-i băiat bun, dar sunt funcționarii ăia răi”, își spun petiționarii refuzați.

Citeste și:  Mobilitate verde - Pista de biciclete care va lega cartierul Astra de gară, centrul civic și centrul istoric intră în etapa de lucrări

„Este foarte cunoscut de către salariații din Primărie faptul ca edilul, atunci când primea oameni în audiență, scria pe solicitarea cetățeanului cu o culoare de pix, avizul pozitiv al său (culoare care pentru salariați însemna negație) și cu altă culoare de pix își punea rezoluția pentru o rezolvare favorabila a cererii. Și astfel oamenii trăiau cu impresia că domnul primar a fost de bună credință, însă angajații Primăriei sunt cei obedienți”, a scris fostul șef al BCCOA Brașov pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.