Kids Tâmpa Brașov l-a luat în echipă pe Adrian Szabo

Secția de fotbal de la Kids Tâmpa și-a completat echipa tehnică, cu antrenorul Adrian Szabo, cel care a ocupat până acum câteva luni, funcția de director tehnic la FC Brașov.
Adrian Szabo, cel care deține și Licența Pro, va avea funcția de coordonator și organizator pe partea tehnică a jocului de fotbal în 11 și va lucra direct cu antrenorii pentru a stabili împreună cel mai potrivit model tactic al echipelor.

„Suntem deschiși către progres și către a primi în echipă oameni care să ne ajute la acest lucru”

Președintele clubului Kids Tâmpa, Adrian Zahariea, a spus că aducerea lui Adrian Szabo în echipa tehnică a secției de fotbal a venit firesc, în condițiile în care experiența pe care acesta o are în fotbal va fi, cu siguranță, benefică clubului. “Suntem deschiși către progres și facem tot ce ține de noi pentru ca lucrurile să meargă cât mai bine la club. Printre multe aspecte, sunt și astfel de momente în care aducerea unui om de sport cum este Adrian Szabo reprezintă un plus de care ne vom bucura cu toții. Este un om cu multă experiență în fotbal, atât la nivel de seniori cât și în fotbalul juvenil și ne bucurăm să fie parte din echipa de la Kids Tâmpa”.

“Vin la un club care nu a ieșit în evidență prin scandaluri ci prin rezultate, liniște, organizare”

Adrian Szabo speră la rândul lui, ca venirea la Kids Tâmpa să fie și în folosul clubului, subliniind că în folosul lui este cu siguranță. „M-aș bucura ca venirea mea la Kids Tâmpa să fie și în folosul clubului, pentru că, în folosul meu, sigur este. Vin la un club care nu a ieșit în evidență prin scandaluri, ci care a ieșit în evidență prin rezultate, prin liniște și organizare, iar asta îmi conferă și mie o liniște de care am nevoie. Sunt la vârsta pensionării, dar nu sunt la vârsta retragerii și vreau să cred că încă pot fi de folos. Activitatea mea este de coordonator si organizator pe partea tehnică în ceea ce privește jocul de fotbal 11 la 11. Vorbim de concept, idei, model tactic. Mă consult cu antrenorii, ei vin și îmi spun problemele pe care le au și împreună decidem, în funcție de jocul fiecărei echipe sau de formă fizică a jucătorilor”.

Fapte, nu vorbe

Antrenorul brașovean este de părere că Kids Tâmpa chiar ajută fotbalul brașovean, nu doar vorbește despre asta. “Faptul că de ani de zile, Kids Tâmpa are atât de multe grupe de copii, iar aceste grupe au avut de-a lungul timpului și au acum rezultate și mai bune, arată că acest club nu doar a vorbit când a spus că ajută fotbalul brașovean, ci chiar a făcut și face acest lucru. Iar asta trebuie încurajat, ajutat și apreciat. Este foarte important că acest club este pe harta fotbalului de elită, și nu oricum, ci iată că sunt cu trei echipe în playoff, iar la liga 3 la fel, și sperăm să rămână pe loc de playoff până la finalul sezonului. Toate aceste rezultate, care nu au venit peste noapte, ci la care s-a lucrat ani la rând, pornind de la cei mai mici, demonstrează clar seriozitatea acestui club. Iar faptul că pe stadion sunt atât de mulți sponsori, întărește faptul că oamenii se asociază cu acest club care are o construcție sănătoasă și o piramidă completă care evoluează în cea mai importantă competiție din fotbalul juvenil, și anume liga elitelor’.

„Nu s-ar bucura nimeni din Kids Tâmpa să dispară FC Brașov”

Antrenorul a mai adăugat că niciun om din Kids Tâmpa nu se bucură dacă se desființează FC Brașov și că, de-a lungul vremii au mai fost tentative de asiociere cu echipa de seniori a orașului. “Au fost tentative de-a lungul timpului, de a colabora cu echipele de seniori din oraș, dar nu s-a găsit formula cea mai bună, însă cei de la Kids Tâmpa au fost tot timpul deschiși la așa ceva, pentru că și în interior și în exterior, conducătorii clubului Kids Tâmpa și Tâmpa, pentru că sunt două cluburi, au declarat că ei susțin și vor să ajute fotbalul brașovean prin ceea ce fac și să le fie recunoscută munca. Sunt convins că nu se bucură niciunul dintre oamenii din acest club, dacă se va desființa FC Brașov. Pentru că, țelul fiecărui club care are un centru de copii și juniori, este să existe continuitate, și să existe cât mai multe echipe de seniori la care ei să joace pentru Brașov”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.