Licitație pentru o nouă grădiniță în Tractorul-Coresi

Primăria Brașov a lansat licitația privind construirea unei grădinițe în zona Tractorul-Coresi, pe str. Ioan Popasu, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020, Obiectivul Specific 4.4 – Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie şi sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă. Valoarea estimată a achiziției este de 2.975.126,24 lei  + TVA, din care finanțare neramburasabilă de la Uniunea Europeană a cheltuielilor neeligibile este de 98% .  

,,Astăzi am lansat licitația licitația pentru construirea unei grădinițe în zona nouă din Tractorul, zona cu cea mai mare dezvoltare din punct de vedere rezidențial. Este o zonă în care sunt multe familii tinere, cu copii mici, iar construirea unor astfel de facilități pentru educație era o prioritate pentru noi. Mai greu a fost până când dezvoltatorii din zonă au înțeles că aceste unități de învățământ înseamnă creșterea calității vieții pentru cei care cumpără locuințele de la ei, iar primăria, ca să poată construi, are nevoie de teren. Trebui să mulțumesc companiei (S.C. Kasper Immo Invest, n.n.) care a înțeles acest lucru și ne-a pus la dispoziție acest teren. După ce vom semna contractul de lucrări, în 12 luni,  cetățenii din această zonă își vor putea duce copiii la această grădiniță. Sper ca în curând să lansăm licitația și pentru construirea creșei din acest cartier și astfel să rezolvăm o altă problemă. Pe lângă faptul că brașovenilor din acest cartier le va fi mai ușor să își crească copiii, construirea acestor unități de învățământ înseamnă și o reducere a traficului rutier dinspre acest cartier spre zonele în care funcționează creșe și grădinițe și, implicit, o reducere a poluării. Îmi doresc foarte mult ca dezvoltatorii acestor zone rezidențiale să realizeze că Municipalitatea are toată deschiderea pentru a le asigura brașovenilor condiții normale pentru un oraș ca Brașovul, dar este nevoie și de implicarea lor, având în vedere că terenurile din aceste zone sunt private. Sper ca acest model de parteneriat din cartierul Tractorul să poată fi replicat în cât mai multe zone, iar brașovenii să aibă aproape de locuință tot ceea ce au nevoie pentru un trai decent“, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.

Citeste și:  România a câștigat Campionatul Mondial de robotică din Houston, Statele Unite

Detalie procedură:

Execuție lucrări de construcții și instalații grădiniţă zona Tractorul-Coresi

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 8.07.2020, ora 15.00.

Tipul procedurii: licitaţie deschisă.

Valoare:  2.975.126,24 lei  + TVA.

Durata contractului: 12 luni. 

Termenul de garanție a lucrării: 5 ani de zile de la semnarea fără observații a procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ, stabilit în baza următorilor factori de evaluare: 

Nr. crt. Factor de evaluare Punctaj
1 Propunerea financiara – P1  40 puncte
2 Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi a activităţilor  – P2  30 puncte 
3 Experienta expertilor cheie implicati în derularea contractului – P3  30  puncte

TOTAL: P total = 100 puncte
Citeste și:  FlyLili organizează sesiune de recrutări pentru însoțitori de zbor, sâmbătă, la Aeroportul Brașov

Detalii caiet de sarcini:

Grădinița va avea o suprafață construită de 279 mp și suprafața desfășurată de 763 mp, cu o capacitate de 90 copii, având regim de înălțime demisol+parter+etaj1+etaj 2 retras.

Lucrările propuse sunt: lucrări de rezistență (infrastructura va fi realizată din fundații continue sub șiruri de stâlpi, fundarea realizându-se direct în stratul bun de fundare și suprastructura va fi din cadre spațiale de beton armat formate din grinzi, stâlpi și planșee din beton armat) și lucrări de arhitectură. Finisajele alese vor fi: la exterior pereții vor fi finisați în tencuieli decorative într-o combinație de două culori, la interior se vor folosi vopseli lavabile și plăci ceramice pentru pereții spațiilor umede, iar pentru pardoseli parchet masiv și plăci ceramice pentru zonele umede. Tâmplăria va fi realizată din lemn masiv cu geam termoizolant, iar pentru ușile interioare se propune de asemenea tâmplărie din lemn.

Spaţii interioare: se propun 5 săli de grupă, o grupă multifuncţională, sală educatoare, sală de mese, bucătărie cu spaţii tehnice aferente, cabinet medical cu izolator precum şi holuri cu vestiare. La subsol, vor funcționa: o bucătărie cu spații de depozitare, recepție marfă, o spălătorie cu spații de depozitare lenjerie curată, materiale curățenie, spații tehnice, vestiare, holuri. Suprafața totală a subsolului este de 180 mp. La parter sunt prevăzute 2 săli de grupă, cabinet medic și izolator, vestiare copii, birouri administrație. Suprafață totală parter 265 mp. La etajul 1 vor fi amenajate 3 săli de grupă, 2 departamente de materiale didactice și educative, garderobă, 2 grupuri sanitare și oficiu. Suprafața totală a etajul 1 este de 258 mp. La etajul 2 va fi amenajată sala multifuncțională și o terasă circulară ca loc de joacă exterior. Suprafața totală a etajului 2 este de 65 mp.

Citeste și:  Peste 400 dintre cei mai puternici cicliști din Europa sunt așteptați la primul Campionat European de Mountain Bike din România

Încălzirea se va realiza printr-un un sistem cu pardoseala radiantă şi radiatoare şi ventiloconvertoare pentru compensarea necesarului de căldură. 

Pentru sala multifuncţională de la etajul 2 se prevede un sistem de ventilare şi climatizare cu recuperare de căldură.

Se va instala un sistem pentru detecţia şi semnalizarea începuturilor de incendii în interiorul obiectivului, prin supravegherea tuturor spaţiilor cu detectoare automate. .

 Amenajări exterioare: se va amenaja curtea pentru a fi folosită ca loc de joacă urmând să fie dotată cu echipament de joacă complex. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.