Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei, iluminate sâmbătă seara în roșu, alb și verde de Ziua Națională a Ungariei

Sâmbătă seara, literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei Brașov vor fi iluminate în culorile roșu, alb, verde, specifice drapelului național maghiar, pentru a marca Ziua Națională a Ungariei. Se subliniază astfel importanța comunității maghiare în dezvoltarea orașului nostru, care de-a lungul istoriei a fost nu numai un important centru economic și cultural, ci și un exemplu de bună înțelegere între cele trei etnii care locuiau în spațiul actualului oraș, în afara zidurilor „Cetăţii” (Kronstadt, Brassó): românii din „Şchei” (Obere Vorstadt, Belgerei, Bolgárszeg), maghiarii din „Blumăna” (Blumenau, Bolonya) și sașii din „Orașul Vechi” (Altstadt, Óbrassó).

În urma deciziei Parlamentului de la Budapesta, din 1991, Republica Ungaria are trei sărbători naționale. Ziua Națională este sărbătorită pe 20 august, fiind sărbătorită și de etnicii maghiari din Transilvania și Banat.

Citeste și:  Autobuzele RATBV 50 și 52 vor circula astăzi pe un traseu modificat

Potrivit datelor recensământului din 2011, în Brașov locuiesc în jur de 23.000 de maghiari, adică aproximativ jumătate din numărul total al maghiarilor din Județul Brașov.

Menționăm că, din motive tehnice, nu este vorba de o redare fidelă a drapelului, ci de o preluare verticală a culorilor, conform normelor oficiale referitoare la drapelul Ungariei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.