Locatarul de pe Dealul Melcilor a primit o locuință și speră acum la pensie

Până acum câteva luni locuia sub cerul liber. Acum, viaţa lui a luat un alt curs.

Este vorba despre C.C., un botoșănean prin naștere, pe care, însă orașul de sub Tâmpa l-a adoptat cu mult timp în urmă, bărbatul a trăit mai bine de cinci ani într-un cort, lângă bazinul de apă de pe Dealul Melcilor.

La cei 64 nu are nici un venit, deși a muncit într-o uzină brașoveană și în domeniul construcțiilor.

Într-una din misiunile de patrulare prin zonă, un echipaj al Politiei Locale a descoperit „locuința” improvizată și l-a identificat pe susnumitul. Date fiind condițiile total improprii în care acesta își ducea traiul, agenții Politiei Locale l-au îndrumat, la sfârșitul lunii aprilie, să se mute în Centrul pentru Persoane Fără Adăpost. Bărbatul s-a adaptat repede și bine la noile condiții de viața, astfel încât nu își mai dorește să ajungă din nou în stradă.

Citeste și:  MDLPA: Noi investiții în infrastructura medicală, culturală, juridică și sportivă

După ce au reușit să îi actualizeze actele de identitate, politistii locali, împreună cu reprezentanții Directiei de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Brasov au pornit demersurile pentru a-l ajuta sa-si depuna dosarul, cu documentele necesare in vederea obtinerii pensiei care i se cuvine pentru munca depusă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.