Luna curățeniei a eliminat de pe domeniul public și din casele brașovenilor 2.800 de tone de deșeuri

La începutul lunii martie Primăria Brașov a demarat programul ,,Luna curățeniei de primăvară”, o amplă acțiune de salubrizare a străzilor și trotuarelor, întreținere a zonelor verzi, plantări de gard viu, arbori și arbuști, reparare a mobilierului urban și a locurilor de joacă. În urma acestei campanii s-au colectat, ca urmare a salubrizării domeniului public și a colectării de la populație a deșeurilor din gospodării, 2.775 de tone (7.500 de metri cubi) de deșeuri.

,,Având în vedere că mai sunt doar două săptămâni până la sărbătorile de Paști, am făcut o analiză a modului în care operatorul cu care avem contract, Comprest, și-a îndeplinit obiectivele stabilite pentru «Luna curățeniei de primăvară». În cele două săptămâni rămase, operatorul trebuie să finalizeze curățenia din cartiere și să remedieze acolo unde este cazul. Pentru a reduce cantitatea de praf din atmosferă și a menține aerul curat în Brașov, în zonele intens circulate, străzile și trotuarele au fost spălate. Tot până la finalul lunii, operatorul are termen să cosească iarba din aliniamentele stradale, locurile de joacă și din curțile unităților de învățământ. Sunt și situații în care lucrurile nu merg așa cum ne-am dori. De aceea, fac apel și la voi, dragi brașoveni pentru a continua să monitorizați și să ne sesizați eventualele probleme în desfășurarea acestei campanii, fie folosind site-ul abc.brașovcity.ro, fie prin aplicația MyBrașovCity”, a declarat primarul Allen Coliban.

Luna curățeniei de primăvară a început anul acesta în 4 martie și s-a desfășurat în toate cartierele Brașovului. Această campanie cuprinde următoarele activități de salubrizare: curățarea rigolelor, măturarea manuală și mecanizată a străzilor și trotuarelor, greblarea zonelor verzi, întreținerea și igienizarea cursurilor de apă, colectarea depozitărilor accidentale, spălarea elementelor de semnalizare rutieră (separatoare de sens, lise metalice, semne de circulație etc.), curățarea gurilor de scurgere a apelor meteorice. Obiectivul acestei acțiuni este, pe lângă cel de a avea un oraș curat și îngrijit, de a reduce cantitatea de praf (PM-uri) care ajunge în atmosferă.

Citeste și:  Magazinele Lidl din România vor fi închise pe 5 și 6 mai 2024

De asemenea, până la sfârșitul acestei luni, toți cetățenii care doresc să renunțe la obiectele din gospodărie care nu mai prezintă utilitate sau fac curățenie generală și vor să arunce lucruri nefolositoare, altele decât deșeuri menajere, o pot face în locuri special amenajate la platformele de gunoi sau în containerele de 9 m.c. dispuse pe domeniul public*.

Sunt interzise depozitarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a molozului rezultat din demolări, care au un regim special!

Pentru situațiile când deșeurile rezultate în urma curățeniei de primăvară nu pot fi depozitate în aceste containere, rugăm cetățenii să contacteze Serviciul Urmărire Contracte Salubrizare și Deszăpezire, prin dispeceratul Primăriei Brașov, la tel. 0268/405000, în vederea ridicării acestor deșeuri.

Citeste și:  MEAT a dat startul înscrierilor la Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii – HORECA, organizat la Constanța

Zonele în care au fost amplasate aceste containere sunt următoarele:

Nr. crt.CARTIERULAMPLASAMENTUL
  1.ȘCHEIPietrele lui Solomon
  2.CENTRUStr. Traian Vuia – platforma 176
  3.ASTRA IStr. Barbu Lăutaru – zona platformei 281; Str. Sitarului – zona platformei 305; Str. Alex. Cel Bun – platforma 110; Colonia Metrom – platforma 287.
  4.ASTRA IIStr. Baba Novac – platforma 238; Str. Soarelui nr.1-2 platou, zona platformei 272; B-dul St. cel Mare și Sfânt nr. 16; Aleea Constelației – platforma 261.
  5.ASTRA IIIOcolitoarea Crinului – vizavi de platforma 541 bis; Ocolitoarea Crinului – vizavi de platforma 557; Str. Neptun – platforma 552; Aleea Minerva – vizavi de platforma 542.
  6.NOUAStr. Nucului – platforma 591; Str. Brazilor – platforma 594; Str. Levănțicăi – platforma 597.
  7.VALEA CETĂŢIIstr. Jepilor- platformele 199; str. Jepilor- platformele 191; str. Oltului- platforma 507; str. Mureșului-platforma 515.
 8.SCRIITORILORInters. Str. Ştefan cel Mare cu Str. Ion Slavici; Str. Brândușelor lângă platforma 207; Str. Ion Creangă / str. Ovidiu lângă platformă.
  9.CRAITER-TRIAJStr. Pașcani zona platformei 134; Str. Florilor zona platforma 121; Str. Pavilioanele CFR zona platforma 122; Fundătura Hărmanului zona platforma 351.
 10.FLORILORInters. Str. Crinului cu str. Grâului, pe zona verde; Str. Mărgăritarelor, lângă platforma 98,
11.TRACTORULStr. George Bacovia – lângă clopote colectare selectivă, Inters. Str. Ioan Popasu cu Str. Iosif Silimon, lângă platformă Str. 1 Decembrie 1918 / Str. Octavian Goga, lângă locul de joacă, Aleea  Constructorilor – platforma 29; Str. Bronzului – platforma 21; Str. I. Socec – platforma 37; Str. Argintului – platforma nr. 23.
12.BARTOLOMEUStr. Bobului – platforma 172; Inters. Str. Lânii / Str. Al. Flechtenmacher – platforma nr. 164; Inters. Str. Lânii / str. Fuiorului; Str. Lanurilor – Recon.
13.GĂRII  Str. Mircea cel Bătrân / Str. Pictor Luchian, la transformator; Aleea Petuniei – platforma 90; Aleea Sânzienelor / Aleea Lăcrămioarelor lângă Sc. Gen. Nr. 19 (platforma nr. 81 bis); Str. Dobrogea, la centrală; Str. Codrul Cosminului – platforma nr. 59; Str. Transilvaniei / Str. Munteniei, la transformator.
14.BRAŞOVUL VECHIStr. Avram Iancu / str. Morii; Str. Closca – platforma nr. 139; Str. Ion Raţiu; Str. Cărămidăriei – platforma 112.
15.STUPINIStr. Lânii spre Stupini; str. Fundaturii (la blocuri); Str. Fagurului, lângă pod; Str. Bârsei / Str. Izvorului, la troiță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.