Mai multe mandate de executare a pedepsei închisorii, puse în aplicare de către polițiștii brașoveni

Mai multe mandate de executare a pedepsei închisorii au fost puse în aplicare de către polițiștii brașoveni.

Ieri, 15 iunie 2021, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de către Judecătoria Sfântu Gheorghe pe numele unui tânăr, în vârstă de 26 ani, prin care acesta este condamnat la o pedeapsă de 2 ani , 9 luni și 10 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Tânărul a fost introdus în Penitenciarul Codlea.

Tot ieri, 15 iunie 2021, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au depistat pe raza de competență un bărbat, în vârstă de 50 ani, pe numele căruia Tribunalul Brașov a emis mandat de executare a pedepsei închisorii prin care acesta este condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”. Bărbatul, care nu era urmărit național, a fost introdus în Penitenciarul Codlea. 

Citeste și:  Lista medicamentelor compensate și gratuite a fost extinsă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.