Maia Sandu, după obținerea statutului: Avem o șansă reală de a ne dezvolta

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a ieșit, ieri dimineață într-un breafing de presă cu un mesaj către conaționali. ”Dragi cetățeni, vă mulțumesc!”, le-a spsu Sandu cetățenilor, după obținerea statutului de țară candidată la aderarea în UE, transmite Știri.md.

Șefa statului a accentuat că acest statut va contribui la deschiderea unor noi oportunități pentru țara noastră, iar pentru aceasta, autoritățile trebuie să curățe instituțiile corupte și să implementeze reforma justiției. De asemenea, Maia Sandu a accentuat că decizia Comisiei Europene este o un semn pozitiv în contextul în care R. Moldova confruntă mai multe crize, iar la hotare se desfășoară un război.

”Atata timp cât va continua războiul, situația economică va fi dificilă, de aceea ne dorim restabilirea păcii. […] Acum prioritatea noastră este combaterea corupției. Știm că avem mult de lucrat. Acum avem o șansă reală de a ne dezvolta”, a menționat Maia Sandu.

Citeste și:  Ediție istorică FIDELIS: Cea mai mare sumă investită în cadrul unei emisiuni 

În cele din urmă, președintele țării a îndemnat toate forțele politice să se mobilizeze și să se unească pentru a obține rezultate pozitive în drumul său european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.