Mașina ARO a lui Ceaușescu, scoasă la VÂNZARE la preţ REDUS de ANAF

ANAF a decis să reia licitaţia pentru automobilul de teren ARO 304 care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, după ce la începutul acestui an nu a găsit niciun cumpărător. Conform anunțului publicat de ANAF, licitația va avea loc pe 18 decembrie, iar prețul de pornire este 103.125 lei.

Mașina prezidențială a fost inițial listată în ianuarie 2019, cu un preț de pornire de 137.000 de lei, însă nimeni nu a fost interesat de ofertă. Acum, prețul este considerabil mai mic, chiar dacă încă prohibitiv: 103.125 de lei.

Despre modelul licitat știm că a fost fabricat în 1977, are culoarea gri și 72.354 de kilometri la bord.

Citeste și:  Spitalul Municipal Săcele investește 6 milioane de lei în combaterea infecțiilor nosocomiale, cu fonduri europene prin PNRR

Faptul că Ceaușescu era mândru de această mașină este cât se poate de cunoscut: într-o vizită a lui Mihail Gorbaciov, Ceaușescu a insistat ca aceștia să fie transportați cu Aro și nu cu limuzina pe care președintele Statului Sovietic a adus-o cu el special pentru eveniment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.