Meditațiile cu profesorul de la clasă vor fi interzise prin lege

Ministerul Educației vrea să interzică prin lege meditațiile cu profesorul de la clasă. Până acum, interdicția figura într-un ordin de ministrul din 2018, care însă nu a fost aplicat. Practic, elevii care vor avea nevoie de meditații la o anumită materie vor trebui să caute un alt profesor, diferit de cel de la clasă. Interdicția ar putea fi aplicată din anul școlar 2022 – 2023, iar dascălii care nu vor ține cont de ea sunt pasibili de sancțiuni, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Digi24.

Ministrul Educației spune că e important ca profesorii să depună eforturi pentru ca elevii să nu aibă nevoie de pregătire suplimentară și ia în calcul și introducerea unor sancțiuni în cazul abaterilor.

Citeste și:  Două drone de tip avion, cu decolare verticală, au intrat în dotarea Poliției de Frontieră Române

În prezent profesorilor le este interzis prin Codul de etică, aprobat prin ordin de ministru, deci nu prin lege, să facă meditații cu elevii de la clasă. Codul-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, prevede explicit că ”meditațiile contra cost cu beneficiarii direcți ai educației de la formațiunile de studiu la care este încadrat” sunt interzise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.