Mediul de afaceri din Brașov cere extinderea învățământului dual

Autoritatea Naţională Pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România (ANFPISDR) şi Camera de Comerţ şi Industrie Braşov (CCI Braşov) au participat la conferinţa de presă ocazionată de semnarea Protocolului de Colaborare dintre cele două instituţii, obiectivul fiind reprezentat de deschiderea unui birou regional, ca interfaţă între autoritate şi operatorii economici din regiunea de dezvoltare Centru.

Domnul Ion Gabriel Bratu, preşedintele Autorităţii Naţionale Pentru Formare Profesională în Sistem Dual din România, a subliniat faptul că ‘ la nivelul acestor birouri se vor constitui baze de date cu operatorii economici care susţin învăţământul dual în regiunea de dezvoltare respectivă, în funcţie de specificul geografic, social, economic şi vor funcţiona ca interfaţă cu partea de învăţământ preuniversitar de profil’

Domnul Silviu Costea, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov a explicat, ca reprezentant al mediului de afaceri din Braşov, că ‘simte alături de aceste firme lipsa forţei de muncă din Braşov. Pentru aceasta, dorim ca, prin semnarea acestui protocol, să fim mai aproape de Autoritatea Naţională pentru Învăţământul Dual, iar, la nivel local, dorim să fim alături de agenţii economici’.

Învăţământul profesional renaşte, treptat, în România, iar cel dual este o soluţie excelentă pentru cei care vor să obţină o calificare într-o meserie. ‘Este o condiţie esenţială pentru a realiza în continuare ceea ce ne-am propus, ca agenţii economici, primăriile şi inspectoratele şcolare să fie împreună şi cred că acest lucru va fi susţinut şi de iniţiativa Agenţiei Naţionale privind Învăţământul Dual’, a subliniat inspectorul şcolar general, Ariana Bucur.

Dezbaterea a beneficiat de participarea reprezentanţilor unui spectru larg de instituţii cu incidenţă asupra dezvoltării învăţământului profesional dual din judeţul Braşov, precum: dl George Scripcaru – Primarul Municipiul Braşov, dl Adrian Ioan Vestea – Preşedintele Consiliului Judeţan Braşov, dna. Ariana Bucur – Inspector şcolar general, precum şi peste 60 de operatori economici din judeţul Braşov, interesaţi de dezvoltarea invăţământului în sistem dual.

Din partea ANFPISDR au mai participat Constantin Lupu, şef Serviciu Promovare şi Doru Pleşu, consilier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.