Mihai Covaliu: Mizez pe opt medalii la Tokyo!

Comitetul Olimpic și Sportiv Român și președinții de federații au evaluat șansele la medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în cadrul Forumului COSR. Previziunile federațiilor au însumat 15 medalii, în vreme ce Comisia Tehnică Olimpică a evaluat că delegația Romaniei poate spera la 4-6 medalii.

Până în acest moment, 55 de sportivi au obținut calificarea la 10 discipline.

“Obiectivele sunt mult mai realiste față de anul trecut. Îmi doresc să fie o diferență cât mai mică între ce este pe hârtie și ce va fi în realitate. Cred că avem puterea și înțelepciunea să ne situăm undeva în jurul a opt medalii. Am încredere că toți cei care vor ajunge la Tokyo vor prinde acolo vârful de formă. Sunt optimist și convins că vom avea rezultate” – Mihai Covaliu, președinte COSR.

Citeste și:  Brașoveanul Ovidiu Gârbacea onorat cu Ordinul Excelență Olimpică de către COSR

Canotajul, cele mai multe șanse la medalii

Cu nu mai puțin de 18 sportivi calificați deja, dar și cu echipajele de 8 plus 1 cotate cu șanse mari la obținerea biletelor pentru Tokyo, canotajul va fi vârful de lance al delegației României. Cvintuplă campioană olimpică, Elisabeta Lipă are motive să fie optimistă.

„Obiectivul nostru este să cucerim două medalii, să ne luptăm pentru cele mai strălucitoare iar locurile 4-6 să le transformăm în medalii. Mi-e dor să mă bucur pentru un titlu olimpic, vreau să trăiesc alături de actuala generație acele bucurii enorme pe care le-am trăit atunci când am urcat pe podiumul olimpic” – Elisabeta Lipă, președinte FR Canotaj.

Atletismul, din nou în grafic

Atletismul speră să revină în rândul sporturilor care obțin medalii la Jocurile Olimpice. Ultima medalie a atletismului românesc datează din 2008, la ediția de la Beijing, când Constantina Diță a cucerit aurul în proba de maraton.

Citeste și:  Vlad Covaliu a devenit campion mondial la sabie la juniori! Performanţă remarcabilă în Arabia Saudită

Cinci atleți și-au realizat, până acum, baremul pentru Tokyo.

“Probabil că vom mai califica înca cinci. Zece sportivi, în condițiile de astăzi, este un lucru foarte bun. Sperăm la o medalie și un loc 4-6, care ar însemna o revenire la edițiile când luam și noi o medalie” – Florin Florea, președinte FR Atletism

Previziunile federațiilor

Unsprezece federații și-au propus să obțină medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo: canotaj (2), lupte (1), tenis de masă (1-2), haltere (1), atletism (1), kaiac-canoe (1), tir (1), tenis (1), scrimă (1-2), judo (1), box (1-2).

Sportivii calificați la JO Tokyo

Atletism (5): Florentina Iuşco (săritura în lungime), Alina Rotaru (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Firfirică (aruncarea discului);

Citeste și:  Vlad Covaliu a devenit campion mondial la sabie la juniori! Performanţă remarcabilă în Arabia Saudită

Canotaj (18): patru rame masculin, dublu vâsle feminin – categorie uşoară, patru rame feminin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, dublu rame masculin;

Baschet (4): echipa națională feminină de 3×3

Ciclism (2): Vlad Dascălu (mountain bike), ciclism pe șosea;

Fotbal (18): echipa naţională olimpică;

Gimnastică artistică (2): Maria Holbură (individual compus), Marian Drăgulescu (sărituri);

Înot (2): Robert Glinţă (100 m spate), Daniel Martin (100 m spate);

Kaiac-canoe (2): canoe-2 masculin pe 1.000 m;

Lupte (1): Alina Vuc (cat. 50 kg);

Tir sportiv (1): Laura Coman (puşcă aer comprimat 10 m).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.