Motoarele se turează din nou la Râșnov. Două zile de viteză și adrenalină în Valea Cetății

Motorsportul revine în acest weekend la Râșnov, unde se desfășoară etapa a V-a a Trofeului Râșnov 2026. Competiția este programată sâmbătă și duminică, 29-30 august, în Parcarea Valea Cetății.

Evenimentul reunește trei competiții importante: Campionatul Național de Super Slalom, Campionatul Național de Slalom Juniori, destinat copiilor începând cu vârsta de opt ani, și Campionatul Național de Vehicule Electrice, anunță Primăria Orașului Râșnov.

Sâmbătă sunt programate trei manșe de antrenamente cronometrate, iar activitățile se vor desfășura între orele 10:30 și 19:00.

Duminică va avea loc o manșă de recunoaștere, urmată de două manșe de concurs. Startul competiției este programat la ora 13:00, iar programul zilei se desfășoară în intervalul 10:30–19:00.

Citeste și:  Comunicat de presă – „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

La Trofeul Râșnov vor participa juniori aflați la început de drum, piloți experimentați și vehicule electrice, într-un weekend dedicat vitezei, preciziei și spectacolului automobilistic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.