Muzeul de Etnografie Brașov deschide seria șezătorilor urbane

Începând din această săptămână, Muzeul de Etnografie Brașov deschide seria șezătorilor urbane organizate împreună cu grupul „Șezătoare în Șcheii Brașovului”, la parterul Casei Junilor, din strada Prundului 1.

În fiecare săptămână, miercurea, între orele 17:00-19:00, doritorii se pot alătura șezătorilor cu lucrul de mână, iar participarea la aceste întâlniri este gratuită, în baza înscrierii prealabile – prin mesaj pe whatsapp sau telefonic, la 0762633745.

În același interval poate fi vizitată gratuit expoziția fotografică „Chipuri și veșminte din Șchei”.

Prin șezătorile din Șcheii Brașovului, organizatorii îşi propun să aducă în atenție și să promoveze portul tradițional din Şchei, să recupere și să descifreze motive tradiționale din acest vechi cartier al Brașovului și să revitalizeze meșteșuguri care, din păcate, aici au fost date uitării: găitănăritul, cusutul de mâna, țesutul.

Citeste și:  O nouă expoziție semnată de artista Teodora Pica, în august, la Galeria INSPIRATIO din Brașov

Evenimentele Muzeului de Etnografie Braşov vor fi un bun prilej de a face cunoștință cu membri ai comunității şcheiene de la care participanţii vor afla povești de viață cotidiană din trecutul Şcheiului, cel mai vechi cartier al Brașovului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.