Noi hotărâri ale Sfântului Sinod, la ultima şedinţă din această săptămână

Săptămâna aceasta, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfăşurat şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul acestei şedinţe, Sfântul Sinod a aprobat canonizarea Cuvioasei Teofana Basarab (cea dintâi monahie de neam românesc cunoscută), cu titulatura: Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab, precum şi înscrierea ei în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, cu ziua de cinstire în data de 28 octombrie.

Sfântul Sinod a hotărât ca, din motive de sănătate, Preasfinţitul Părinte Episcop DANIIL STOENESCU să fie transferat din slujirea de Episcop al Daciei Felix în postul de Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, cu titulatura DENSUŞEANUL, întrucât are locuinţa personală pe teritoriul acestei eparhii. Locotenenţa de Episcop al Daciei Felix va fi asigurată de Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va fi pomenit la slujbele religioase săvârşite în lăcaşurile de cult din Episcopia Daciei Felix ca Locţiitor de Episcop al Daciei Felix.

Citeste și:  Activitate suspendată la Spitalul Orășenesc Victoria în minivacanța de Paște

Sfântul Sinod a apreciat rezultatele programului „Masa bucuriei”, derulat de Sectorul social-filantropic al Administraţiei Patriarhale şi pe parcursul anului 2021. Valoarea totală a bunurilor donate în anul menţionat este de 3.140.866 lei. De aceste bunuri au beneficiat 222 instituţii social-filantropice din Patriarhia Română, care au acordat asistenţă pentru 19.824 de persoane, numărul de beneficiari fiind în continuă creştere.

Sfântul Sinod a luat act cu bucurie de lansarea proiectului Eco-iniţiative în parohiile Bisericii Ortodoxe Române din România şi Republica Moldova, care are ca scop iniţierea unei educaţii de mediu şi identificarea soluţiilor pentru creşterea responsabilităţii ecologice la nivelul Bisericii Ortodoxe Române atât în România, cât şi în Republica Moldova.

Citeste și:  Piețele agroalimentare din Brașov, sub lupa controlului polițiștilor

Privitor la organizarea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din România în perioada 01 februarie-17 iulie 2022, Sfântul Sinod a aprobat ca Centrele eparhiale din ţară şi din străinătate să transmită personalului clerical îndemnul de a-i încuraja pe credincioşi să-şi îndeplinească această datorie civică şi să îşi declare apartenenţa religioasă corectă, mai ales prin autorecenzare, în perioada 14 martie-15 mai 2022.

Sfântul Sinod a apreciat în mod deosebit activitatea social-filantropică a eparhiilor, parohiilor, mănăstirilor şi centrelor sociale din anul 2021, an marcat de pandemie şi îi îndeamnă pe credincioşii Bisericii Ortodoxe Române, la începutul anului omagial dedicat rugăciunii (2022), să rămână solidari în jurul imperativului moral al ajutorării celor aflaţi în suferinţă şi al manifestării credinţei în Domnul Iisus Hristos, prin rugăciune şi faptele dragostei creştine.

Citeste și:  MF publică Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiții majore în industriile cu tradiţie în România. Înscrierile încep la 29 iulie 2024 

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.