
O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia, a anunțat președintele României, Nicușor Dan, într-o postare publicată pe Facebook.
Șeful statului i-a felicitat pe piloții români și pe echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile, precizând că acțiunea lor contribuie la apărarea teritoriului național și la siguranța cetățenilor români.
Potrivit postării președintelui, ancheta desfășurată de Parchetul General arată că drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul împotriva Ucrainei.
Investigațiile privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în desfășurare, iar protestul diplomatic al României față de Federația Rusă va fi fundamentat pe aceste cercetări.
Nicușor Dan a transmis că este „inadmisibil și intolerabil” ca Federația Rusă să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene.
Președintele a mai precizat că astfel de acțiuni sunt inacceptabile și sunt tratate cu toată seriozitatea, alături de aliații României.