Oficiali din Republica Moldova, în vizită de studiu la Brașov

O delegaţie din Republica Moldova formată din primari şi preşedinţi de raioane care fac parte din Consiliul Regional de Dezvoltare Nord, alături de oficiali din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord efectuează în perioada 18-19 octombrie o vizită de studiu la Braşov.

Printre participanţi se numără preşedinţii raioanelor Rîşcani, Briceni, Ocniţa, Donduşeni şi Glodeni, primarul oraşului Otaci şi cel al satului Crişcăuţi.

Prezenţa oaspeţilor moldoveni în judeţul nostru se realizează în virtutea acordului de colaborare bilaterală încheiat în anul 2016 între Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov (ADDJB) şi Agenţia de Dezvoltare Regională Nord din Republica Moldova.

Marţi, 18 octombrie, delegaţia a avut o întâlnire la Consiliul Judeţean Braşov cu preşedintele Adrian-Ioan Veştea, cu conducerea ADDJB reprezentată prin preşedintele Mihai Pascu şi directorul executiv Luciana Gliga şi cu directorii executivi ai autorităţii publice judeţene.

„Avem parteneriate funcţionale cu autorităţi publice din Republica Moldova, concretizate în Înţelegerea de Cooperare bilaterală între Consiliul Judeţean Braşov şi Consiliul Raional Ştefan Vodă şi în acorduri de înfrăţire între comune braşovene şi localităţi din Ştefan Vodă. În baza acestora construim împreună, ne acordăm sprijin reciproc şi implementăm proiecte cu rezultate concrete. Vrem să rămânem parteneri de încredere pentru colegii din Moldova şi astfel să contribuim la sprijinirea dezvoltării oraşelor şi raioanelor Republicii. Actuala situaţie geopolitică ne pune pe gânduri, însă trebuie să rămânem optimişti şi să credem în bunul mers al lucrurilor, pentru că doar prin colaborare, încredere şi sprijin reciproc putem depăşi dificultăţile cu care ne confruntăm. Merg cu drag în Republica Moldova ori de câte ori am ocazia şi de fiecare dată mă simt ca acasă, având atât de multe lucruri care ne leagă”, a spus preşedintele CJ Braşov, Adrian-Ioan Veştea, în deschiderea discuţiilor.

Şeful administraţiei judeţene a prezentat o bună parte din proiectele pe care le-a implementat la Râşnov în cei 12 ani în care s-a aflat la conducerea Primăriei, precum şi cele accesate la nivelul Consiliului Judeţean Braşov din anul 2016 şi până în prezent, accentuând ideea că „am încercat să valorificăm fiecare oportunitate de finanţare disponibilă – fonduri europene, programe şi finanţări guvernamentale, deoarece fiecare ban atras în comunitate este bine-venit”.   

Citeste și:  Ce joburi au căutat românii în 2022: pozițiile de inginer, contabil și șofer se află în topul preferințelor candidaților

În condiţiile actualului climat politic internaţional marcat de agresiunea din Ucraina, unul dintre subiectele de interes pentru oficialii din Republica Moldova a fost transferul de bune practici privind managementul situaţiilor de criză.

De asemenea, ei s-au arătat interesaţi de atragerea investiţiilor pentru dezvoltarea judeţului Braşov, de modul în care administraţia judeţeană a gestionat perioada de pandemie, de procesul de digitalizare administrativă implementat la nivelul CJ Braşov şi al instituţiilor sanitare şi de asistenţă socială din subordine, dar şi de managementul şi marketingul turistic practicat în destinaţia turistică Judeţul Braşov.

Nu în ultimul rând, oaspeţii au dorit să cunoască modalitatea în care judeţul Braşov a fructificat oportunităţile de finanţare nerambursabilă din fondurile europene de preaderare, având în vedere că în prezent Republica Moldova are statutul de ţară candidată la Uniunea Europeană.

Citeste și:  Tichetele sociale distribuite în cadrul Campaniei “Dar din suflet pentru seniori” pot fi ridicate începând cu data de 05.12.2022

„Suntem prezenţi la Braşov pentru a prelua de la Consiliul Judeţean cele mai bune practici în dezvoltarea regională, pe care să le aplicăm la nivelul Regiunii Nord. Sperăm să accesăm proiecte în cadrul Programului Operaţional Comun Republica Moldova-România, care va fi disponibil începând cu anul 2023 şi suntem pregătiţi să aplicăm pe Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 şi pe Programul Transnaţional Dunărea. În acest context, parteneriatul cu ADDJB, consultanţa şi susţinerea pe care le primim de la colegii noştri sunt foarte importante”, a menţionat Gabriela Ceban, specialist Planificare şi Cooperare Regională din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord.

Vizita delegaţiei din Republica Moldova este organizată în cadrul unui proiect de susținere a Regiunii de Dezvoltare Nord ca răspuns la situațiile de urgență, realizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord și finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.