Operele din România deschid luna aniversară Virginia Zeani / Opera Brașov – 16 octombrie

Operele din România deschid luna aniversară Virginia Zeani. Programul a debutat pe 10 octombrie, cu spectacolul La Bohème, de Giacomo Puccini, prezentat în cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, ediția a XLV-a.

Soprana Virginia Zeani, una dintre cele mai strălucitoare stele ale operei, iubită de critică și de public deopotrivă și prețuită de lumea academică internațională, este sărbătorită în România, la inițiativa Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani” și a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Toate teatrele lirice naționale îi dedică spectacole Virginiei Zeani în octombrie, luna în care L’Assoluta va împlini 96 de ani. În perioada 10-31 octombrie, muzicienii îi aduc un omagiu artistei de legendă, pentru imensa ei contribuție la dezvoltarea operei mondiale și pentru munca sa valoroasa în slujba culturii, la nivel global.

Pentru 30 de ani ”prima donna assoluta” a marilor scene internaționale și pentru tot atâta timp profesor emerit de muzică al Universității Indiana din Statele Unite, Virginia Zeani este un important reper al lumii culturale și unul dintre cele mai puternice simboluri ale României. Pentru a elogia acest parcurs de excelență, Craiova, Constanța, Timișoara sau Bucureștiul, alături de Brașov, Galați, Cluj-Napoca sau Iași, îi aduc un omagiu artistei născute pe 21 octombrie, în satul Solovăstru din Mureș. Din dragoste și imens respect pentru Doamna Virginia Zeani, acestui demers i se alătură Filarmonica de Stat și Episcopia Greco-Catolică din Oradea, consecvenți promotori ai parcursului profesional al sopranei de legendă.

PROGRAM ANIVERSAR VIRGINIA ZEANI

10 octombrie 2021, LA BOHÈME, Giacomo Puccini | Opera Națională Română Timișoara

Citeste și:  Căldură doar la cerere în caloriferele din Brașov, racordate la sistemul public! Ce trebuie să știe locuitorii

16 octombrieLa Traviata, de Giuseppe Verdi | Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” Constanța

16 octombrieLa Traviata, de Giuseppe Verdi | Opera Brașov

24 octombrie – Carmen, Georges Bizet | Opera Națională Română Cluj Napoca

21 octombrie Norma, Vincenzo Bellini | Opera Română București

21 octombrie – aniversare online | Flarmonica de Stat din Oradea

27 octombrieCarmen, Georges Bizet | Opera Națională Română Iași

28 octombrie – Samson și Dalila, Camille Saint-Saëns | Opera Maghiară din Cluj-Napoca

30 octombrieLa Traviata, de Giuseppe Verdi | Opera Națională Română Craiova

31 octombrie – Don Giovanni, de Wolfgang Amadeus Mozart în Deschiderea Festivalului Internațional „Leonard” | Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați

15 decembrie – Concert aniversar | Episcopia Greco-Catolica Oradea

Marian Jurgiu, Directorul General  al Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”:

“Dincolo de a fi un curaj transformat în responsabilitate, inițierea și dezvoltarea Festivalului Regal de Operă Virginia Zeani a fost pentru mine o misiune de credință. M-am născut în Solovăstru, satul natal al sopranei legendare, locul din care ”prima donna assoluta” a marilor teatre lirice europene a făcut primul pas din impresionantul său parcurs. Imensul ei talent ei a prins aripi pornind dintr-o lume mică. S-a lăsat inspirată de păsări, de bătrânii satului, de gâze sau de animale, așa cum avea să o spună, mai apoi, în întâlnirile cu regi și președinți sau cu adoratorii săi din toate colțurile lumii”

VIRGINIA ZEANI, scurtă istorie. Probabil, cea mai distinsă și mai fermecătoare soprană din toate timpurile, cu ținută imperială și alura hollywoodiană, Virginia Zeani este ea însăşi o poveste, pe lângă poveștile ei de viaţă formidabile. Amintirile ei sunt tot atâtea momente cu valoare istorică, din întâlniri cu Vittorio de Sica sau Fellini, cu Tyrone Power, Domingo sau Grace Kelly. Povestea Virginei Zeani începe într-o Românie aflată în reconstrucție după Primul Război Mondial. S-a născut în 1925, la câțiva ani după ce ultimele rafale de tun amuțeau, lăsând în urmă în amintiri cumplite legate de teroarea și tristețea unor ani apăsători de război. “Părinţii mei erau oameni deprinşi cu munca pământului, fără şcoală sau educaţie. S-ar putea spune că nu mă născusem în cea mai potrivită familie pentru cineva care îşi doreşte o carieră muzicală”, scria Virginia Zeani în memoriile sale. A fost educată, la primii pași din România, de strălucita soprană din Rusia Lydia Lipkowska, cândva o mare cântăreaţă de la Opera Metropolitan – bună prietenă cu Caruso și Şaliapin. Dirijorul Narducci și cântărețul Aureliano Pertile aveau să șlefuiască decisiv acest diamant, mai târziu, în Italia.

Citeste și:  Lidl organizează a zecea ediție a campaniei de colectare a alimentelor, un gest de solidaritate pentru comunitățile defavorizate

După teroarea celui de-al Doilea Război Mondial, gândul de a părăsi țara a devenit, atât pentru Virginia, cât și pentru ai ei, un imperativ absolut. Ocazia pe care o aştepta s-a ivit abia în 1947, când avea 21 de ani și i s-a oferit o bursă de şase luni în Italia, cu aprobarea preşedintelui de atunci, Petru Groza. Virginia Zeani a fost o emigrantă săracă, venită dintr-o ţară pustiită de comunism. Nu avea altă avere în afară de propria-i voce. A ajuns la Milano în 1947, un an după ce vestita La Scala – distrusă complet într-un bombardament la 15 august 1943 -, s-a redeschis în deplina sa splendoare tradiţională. În același an ajungea la Milano și Maria Callas, dar și basul Nicola Rossi-Lemeni, bărbatul care avea să-i devină soț Virginei Zeani zece ani mai târziu. A debutat La Teatro Duse din Bologna, în Traviata. Apoi, Violetta Valéry din „Traviata” a devenit un rol-pivot al carierei sale, pe care l-a întruchipat un sfert de secol, pe toate scenele lumii. L-a jucat de peste 640 de ori, ceea ce este un record mondial absolut.

Citeste și:  Bookisit ajunge la Brașov! Primul târg de carte second-hand pentru toată familia, pe 27 aprilie, la Centrul Cultural Apollonia 

Virginia Zeani a îmbinat rolurile de soprană lirico-lejeră cu cele dramatice, cunoscând succese deosebite la Florenţa, Barcelona, Viena, Sankt Petersburg, Paris. A strălucit în fiecare rol, de la Gilda din Rigoletto și Mimi din Boema, Adina din Elixirul dragostei sau Margareta din Faust, la Somnambula, Aida, Madama Butterfly, Tatiana din Evgheni Oneghin, Manon Lescaut, Tosca, Adriana Lecouvreur, Fedora, Lina din Stiffelio, Elisabetta din Don Carlo, Desdemona din Otello, Charlotte din Werther, chiar Senta din Olandezul zburător şi Elsa din Lohengrin. Toate aceste roluri i-au stabilit o reputație de necontestat în repertoriul de „Bel Canto”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.