Tânăra artistă Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la concursul Eurovision din acest an cu piesa „Choke Me”, a vorbit, într-un interviu acordat Agerpres, despre ce înseamnă participarea ei la această competiţie muzicală europeană. „Ne dorim să fim cât mai sus (…) şi cred că România merită, după foarte mulţi ani, un moment de glorie acolo”, a […]
Read More
În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel că ziua de duminică, 29 martie, va fi cea mai scurtă din acest an. Măsura va fi valabilă până în ultima duminică a lui octombrie, când se face trecerea la ora de iarnă. În România, ora de vară a fost introdusă […]
Read More
Guvernul României a instituit oficial situația de criză pe piața carburanților, măsură care va intra în vigoare începând cu 1 aprilie și va fi valabilă până la 30 iunie. Decizia vine în contextul creșterii prețurilor la combustibili și al presiunilor din sectorul energetic, iar autoritățile au anunțat deja un prim pachet de măsuri menite să […]
Read More
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări într-un dosar penal, cu un tânăr în stare de arestare preventivă, după ce aceasta ar fi sustras un autovehicul dintr-un imobil din municipiul Făgăraș și l-a condus pe drumurile publice fără permis de conducere, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. La data de 24 martie […]
Read More
,,În 12 luni constructorul trebuie să finalizez lucrarea, pentru că oamenii din această zonă așteaptă de mult timp o creșă în acest cartier. Vom continua și cu alte investiții în zonă, pentru că și cei de pe strada Fundăturii și din cartierul Stupini trebuie să beneficieze de aceleași condiții ca restul brașovenilor”, a declarat primarul […]
Read More
Performanță remarcabilă pentru șahul românesc, după ce Henry Edward Tudor a ocupat locul 1 la prestigiosul turneu SixDays Budapest March 2026, desfășurat în perioada 19–24 martie în Budapesta. Cel mai tânăr Maestru Internațional al României, titlu obținut la doar 13 ani și 10 luni, a avut un parcurs solid, acumulând 6,5 puncte din 9 posibile. […]
Read More
Au început lucrările de îndepărtare a stâncilor căzute în zona Pietrele lui Solomon, pe drumul forestier spre locurile grupurilor de juni. Intervențiile vizează atât evacuarea materialului, cât și îndepărtarea stâncilor și arborilor aflați în pericol de prăbușire. Pe durata lucrărilor, drumul rămâne închis inclusiv pentru turiști. Intervenția este gestionată de Regia Publică Locală a Pădurilor […]
Read More
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de tip cod galben, valabilă în data de 27 martie, în intervalul orar 05:00 – 22:00, vizând intensificări ale vântului și precipitații însemnate cantitativ în mai multe zone ale României. Potrivit prognozei, în sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și Transilvaniei, precum și […]
Read More
Naționala de fotbal a România a pierdut, scor 0-1, meciul de baraj disputat în compania selecționatei Turcia, într-un duel decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial. Partida s-a jucat de la ora 19:00 pe stadionul Beşiktaş Park, într-o atmosferă electrizantă, cu tribunele pline și susținere masivă pentru gazde. În ciuda presiunii și a efortului depus, „tricolorii” […]
Read MoreÎncepând de astăzi, 27 martie 2026, au intrat în vigoare prevederile O.U.G. nr. 7/2026, care aduc modificări importante atât în ceea ce privește plata amenzilor contravenționale, cât și regimul suspendării permisului de conducere. Una dintre principalele schimbări vizează plata amenzilor. Astfel, pentru o serie de contravenții prevăzute de mai multe acte normative, inclusiv în domenii […]
Read More