Pentru a fi propus spre finanțare prin PNNR, viitorul Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase mai are nevoie de votul Consiliului Local

În ședința de mâine a Consiliului Local, unul dintre proiectele dezbătute de către consilieri este cel de aprobare a documentației tehnice – Studiu de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico – economici – pentru realizarea obiectivului de investiții Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov.

Proiectul urmează să fie dezvoltat în zona Bartolomeu (CATTIA), în vecinătatea centurii ocolitoare a municipiului și a străzii Institutului, lângă viitorul spital regional. Spitalul se va construi pe un teren cu o suprafață totală de 76.781 mp și va fi compus din patru corpuri. Organizarea spațiilor va fi flexibilă, în așa fel încât anumite saloane să poată acomoda câte 2 paturi în cazuri excepționale, în situații de necesitate.

Valoarea totală a investiției este de 151.155.955 EURO inclusiv TVA. Proiectul poate fi finanțat prin PNNR și ar reprezenta, pe de o parte, primul spital public construit după 1989, dar și cea mai mare finanțare obținută de Brașov prin PNNR.

„Construirea acestui spital este foarte importantă, este un obiectiv de investiții esențial. Lucrul acesta l-am învățat în modul cel mai direct în perioada pandemiei și perioada următoare. Avem nevoie de un spital nou pe zona de pneumologie și infecțioase, în condițiile în care infrastructura actuală a municipiului este într-o fostă baie comunală – Spitalul de Infecțioase și, respectiv, în niște foste vile turistice – Spitalul de Pneumologie. Avem, iată, un final al studiului de fezabilitate. După aproape doi ani de zile de la preluarea mandatului, acest obiectiv nu exista pe lista de investiții și iată că am reușit să ajungem la un nivel de maturitate al acestui proiect, care va intra mâine în votul Consiliului Local. Prin urmare, avem tot ce ne trebuie pentru a-l depune pentru finanțare din Programul Național de Redresare și Reziliență. Este un proiect corect dimensionat, cu 275 de paturi care pot fi scalate până la 320 în caz de necesitate, un proiect care oferă multă flexibilitate din perspectiva fluxurilor și a compartimentării, astfel încât să răspundă tuturor nevoilor atât prezente, cât și viitoare. Și un proiect care în total are un deviz ce se ridică la 127 de milioane de EURO, bani pe care intenționăm să-i luăm prin PNRR”, a explicat Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.

Citeste și:  Peste 400 dintre cei mai puternici cicliști din Europa sunt așteptați la primul Campionat European de Mountain Bike din România

În prezent, Spitalul de Boli Infecțioase Brașov funcționează într-o clădire construită în anul 1957, situată pe strada Mihai Viteazu nr. 9, ce nu mai răspunde cerințelor actuale de calitate. Clădirea ridică probleme în adoptarea de noi tehnologii necesare din punct de vedere al actului medical și al îngrijirii pacienților, din cauza limitărilor fizice ale clădirilor (spațiu insuficient pentru integrarea unor sisteme HVAC, echipamente medicale, etc) și nu permite integrarea optimă a circuitelor intra-spitalicești din punct de vedere epidemiologic. Totodată, numărul de paturi asigurat este subdimensionat față de nevoile actuale din teritoriu, spitalul deservind atât județul Brașov, precum și județe limitrofe.

Pavilioanele în care funcționează Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov au fost construite între anii 1920 și 1923 și prezintă un grad avansat de uzură, nefiind în acord cu cerințele actuale de confort, până în prezent fiind efectuate doar reabilitări parțiale.

Citeste și:  Ilie Năstase vine la Brașov pentru premiera documentarului NASTY! Astăzi, la Cinema One și Cinema City

Astfel, prin proiectul propus, se urmărește gruparea specialităților Boli infecțioase și Pneumoftiziologie la o singură adresă, într-o unitate spitalicească modernă, care să răspundă standardelor și cerințelor actuale de calitate. Gruparea specialităților boli infecțioase și pneumoftiziologie la aceeași adresă, cu respectarea circuitelor și separărilor din punct de vedere epidemiologic, va crea posibilitatea unei abordări integrate a pacienților cu patologii din sfera bolilor infecțioase de tip respirator.

Potrivit documentației prezentate, spitalul va avea un număr total de 275 paturi, putând fi suplimentate până la 317 în cazuri de necesitate. Dintre acestea, 20 de paturi sunt prevăzute în regim de spitalizare de zi și 11 paturi pentru terapie intensivă. Regimul maxim de înălțime va fi S+P+4E. Capacitățile noului Spital de Boli infecțioase și Pneumoftiziologie Brașov vor fi formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de îngrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare și tratament, un bloc operator de dimensiuni reduse și un Centru de recuperare, medicină fizică și balneologie. Spitalul va avea, de asemenea, și un compartiment pentru primiri urgențe, cu camere de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale deservite, cabinet pentru vaccinuri și spații pentru deservirea funcției educaționale (sală conferințe, săli studiu, camere pentru rezidenți, etc).

Citeste și:  Human Mobile Devices a dezvăluit prima sa gamă de smartphone-uri sub brand propriu: HMD Pulse Pro, HMD Pulse+ și HMD Pulse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.