Pentru desfășurarea de competiții sportive, pârtia Subteleferic va fi închisă în perioada 19 – 25 februarie 2022

  • În acest weekend sunt două competiții pentru copii, iar de marți începe Campionatul Național de Schi Alpin al României, eveniment desfășurat sub egida FIS.

Poiana Brașov va fi gazda, în următoarele zile, a mai multor competiții sportive de schi alpin, dintre care cea mai importantă este Campionatul Național de Schi Alpin al României, pentru prima dată desfășurat sub egida Federației Internaționale de Schi și cu participarea unor sportivi din afara țării, eveniment care se va desfășura în perioada 22 – 25 februarie. La aceasta se adaugă două competiții dedicate copiilor, în 19 februarie Cupa Active Ski, iar în 20 februarie, va avea loc Cupa ProX la schi alpin. Toate competițiile se vor desfășura pe pârtia Subteleferic.

Având în vedere desfășurarea acestor competiții, în perioada 19 – 25 februarie, pârtia Subteleferic va fi închisă. Schiorii care coboară pe pârtia Sulinar, vor putea utiliza breteaua spre pârtia Bradul sau, în cazul în care vor să ajungă la gondolă, vor putea coborî pe zona amenajată dintre pădure și zona de concurs. Cei care vor coborî pe Drumul Roșu, vor trebui să utilizeze pârtia 3D, pentru a ajunge la gondolă.

Citeste și:  Ilie Năstase vine la Brașov pentru premiera documentarului NASTY! Astăzi, la Cinema One și Cinema City

Toate pârtiile sunt în condiții foarte bune. Stratul de zăpadă bătută pe pârtiile din partea superioară a muntelui are aproximativ 60 de cm, iar pe cele din partea inferioară are 40 de cm.

În acest moment, pentru că permit condițiile meteo, se produce zăpadă artificială în zona superioară a pârtiei Ruia, în zonele înclinate  de pe Lupului superior și pe pârtia Subteleferic.

Chiar dacă nu s-a mai atins numărul de treceri din 3 februarie, când s-au înregistrat 35.504 treceri prin turnichete, în această lună s-a depășit de mai multe ori pragul de 30.000 de treceri, ultimul weekend fiind primul cu peste 90.000 (91.041) de treceri în cele trei zile. Astfel, în 15 februarie s-a depășit 1 milion de treceri prin turnichete.

De la începutul sezonului, au fost înregistrate 1.031.864 de treceri, din care 159.838 în decembrie și 483.387 în ianuarie, iar în primele 15 zile din februarie au fost înregistrate 389.539 de treceri prin turnichete. Reamintim că, după mai mulți ani, sezonul de schi a fost deschis înaintea sărbătorilor de iarnă, în 24 decembrie.

Astăzi se schiază în condiții foarte bune pe pârtiile Kanzel, Doamnei și Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, în zona superioară a pârtiei Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri) și pe Lupului inferior. Și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion, sunt deschise pentru cei care vor să învețe să schieze.

Citeste și:  74 de proiecte culturale în etapa finală pentru cele 6 milioane de lei alocate de Primăria Brașov prin Ghidul de finanțare

Temperatura în această dimineață, la ora 9.00 era de -7 grade Celsius în masiv și – 1 grad în Poiana Brașov.

Instalațiile de transport pe cablu care funcționează astăzi sunt: telecabina Capra Neagră, Kanzel, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion.

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră) și două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanției de 10 lei plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă. La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.

Tarifele pentru transportul pe cablu variază de la 50 lei o cartelă de 10 puncte pentru adulți, la 670 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte. Există și posibilitatea achiziționării unui ski-pass în valoare de 1.140 lei pentru acces nelimitat timp de zece zile pentru un adult. Pentru copii, o cartelă cu 10 puncte costă 25 de lei, iar una cu 240 de puncte, 365 de lei. Copiii până la 6 ani beneficiază de gratuitate la transportul pe cablu.

Citeste și:  România a câștigat Campionatul Mondial de robotică din Houston, Statele Unite

Ca în fiecare an, există o gamă foarte largă de variante de ski-pass-uri, de la cele cu un număr fix de puncte la cele tip abonament, cu puncte nelimitate, dar cu valabilitate pe zile sau pe ore.

Informații actualizate despre starea pârtiilor și funcționarea mijlioacelor de transport pe cablu în Poiana Brașov, precum și despre tarife și regulile de pe pârtie găsiți aici: https://starepartii.brasovcity.ro/ro/acasa/

Ca și în sezoanele trecute, pentru creșterea eficienței intervențiilor, Poliția Locală va avea un birou permanent în Poiana Brașov, ce va fi deschis la Vila Orizont, în același loc în care se află și sediul Serviciului Salvamont. Numărul de telefon al dispeceratului Poliției Locale rămâne 0268-954. Puteți alerta echipa Salvamont la numărul unic de urgență 112 sau sunând direct la Dispeceratul Național Salvamont 0-SALVAMONT (0725826668).

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.