PER acuză Avocatul Poporului că nu se autosesizează în privinţa poluării aerului din Braşov

Partidul Ecologist Român (PER) acuză Avocatul Poporului şi solicită informaţii despre sesizările din oficiu privind tăierile de păduri şi aerul poluat.

„Constituţia ne garantează: dreptul la viaţă, la integritatea fizică şi psihică, dreptul la ocrotirea sănătăţii cât şi dreptul la mediu sănătos prin art. 35. Atât Carta ONU sau Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cât şi alte documente comunitare şi internaţionale proclamă drepturile omului şi libertăţile fundamentale pentru toţi oamenii în mod egal, fără nicio discriminare. Instituţia Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.

Ţinând cont de articolul Art. 35 – Dreptul la mediu sănătos din constituţia României,
(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.

Citeste și:  Brașoveanca Timea Lőrincz, prezentă în Geneva la o vizită de lucru

Adresăm următoarele întrebări:
a.) De ce Avocatul Poporului nu ia atitudine în privinţa legislaţiei actuale care permite tăierile de pădure din ariile naturale protejate şi parcurile naţionale?
b.) De ce Avocatul Poporului nu se autosesizează în privinţa calităţii aerului din cele trei oraşe Bucureşti, Braşov şi Iaşi, din cauza cărora Bruxelles-ul a început oficial în 2018 procedura de sancţionare a României pentru că nu-şi protejează cetăţenii ?

Având în vedere că procedura de infringement împotriva României a fost aplicată deoarece autorităţile noastre nu au întreprins măsurile necesare pentru a respectă valorile limită convenite privind calitatea aerului, ecologiştii (PER) solicită în baza Legii 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public în legătură cu demersurile făcute de Avocatul Poporului de când UE anunţă că anual ne mor 25.000 de cetăţeni, din cauza poluării. De asemenea, solicităm informaţii şi documente din care să rezulte raportul dintre Avocatul Poporului şi instituţiile de Mediu, control şi sancţiuni, respectiv Garda de Mediu ori Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, ţînând cont de sesizările românilor privind aceste segmente importante.

Citeste și:  CJRAE Brașov organizează un webinar dedicat tulburărilor de spectru autist (TSA)

Menţionăm că pe site-ul instituţiei nu există astfel de demersuri în raportul de activitate pentru anul 2018 privind sesizările din oficiu şi nici în documentul public care face referire la recomandările Avocatului Poporului pentru anul 2019, inclusiv până la această dată. (http://www.avp.ro/sesizări%20din%2/sesizari_oficiu_2018.pdf
http://www.avp.ro/index.php)

Subliniem că recomandările în cazuri particulare privind prevenirea inundaţiilor sau a unor măsuri ce privesc muşcăturile de şerpi veninoşi, ori singură sesizare din oficiu pe problema calităţii apei potabile din Bucureşti NU fac obiectul solicitării noastre.

De asemenea, având în vedere măsurătorile şi ştirile legate de alertele emise de către cunoscutul profesorul universitar Silviu Gurlui despre nivelul ridicat de poluare din municipiul Iaşi, va rugăm să ne transmiteţi dacă aţi întreprins demersuri pe această tema, mai ales că avertizările distinsului specialist nu sunt singulare”.

Citeste și:  Romfilatelia prezentă la Expoziţia Filatelică Mondială EFIRO 2024

Dănuţ POP
Preşedinte Partidul Ecologist Român

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.