Permisul de conducere digital va fi obligatoriu în România

Uniunea Europeană va introduce un permis de conducere digital, până în 2030, ce va fi valabil în toate țările membre, printr-o nouă directivă menită să crească siguranța pe șoselele europene.

În România, autoritățile nu au încă o dată exactă pentru adoptarea directivei, ci estimează ca termen luna octombrie 2025. Sunt însă țări, precum Spania și Austria, care au deja o variantă digitalizată a permiselor. Documentul va putea fi accesat de pe telefonul mobil și va avea o valabilitate de 15 ani, după care poate fi reînnoit. Pe lângă permisul digital, șoferii vor putea să păstreze și permisul „fizic”.

Pe lângă digitalizare, directiva vine la pachet și cu reguli noi pentru șoferi, astfel încât aceștia să fie mai bine pregătiți la volan. Ei vor învăța despre riscurile la care sunt expuși pietonii, bicicliștii și alți participanți la trafic, dar și despre condusul pe zăpadă sau deschiderea ușilor în siguranță. 

Citeste și:  Se întoarce canicula în sudul României

Același acord prevede și o perioadă de probă de doi ani cu sancțiuni mai dure pentru șoferii începători care sunt prinși conducând sub influența alcoolului sau a drogurilor. 

De altfel, statele membre vor putea permite tinerilor de 17 ani să conducă pe teritoriul țării dacă sunt însoțiți de un șofer experimentat.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.