Peste 3.100 de cereri de eliberare a paşapoartelor, înregistrate în luna octombrie la Brașov

În perioada 01-31.10.2022, la ghișeul de primiri cereri al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte Braşov au fost depuse 3123 cereri de eliberare a paşapoartelor (cu 797 mai puține decât în luna septembrie 2022), din care:
2985 solicitări pentru paşapoarte simple electronice;
138 solicitări pentru paşapoarte simple temporare.

De asemenea, au fost preluate, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, 1524 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice (+57 față de luna precedentă).

În total, în luna octombrie 2022, au fost analizate şi soluţionate 4647 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice şi simple temporare (-740 față de luna precedentă).

Citeste și:  Surprize la Zoo Brașov! Două hiene africane și un râs carpatin au ajuns în parcul din Noua

În perioada menționată au fost eliberate, prin intermediul ghișeului de eliberări de la sediul S.P.C.P. Brașov, 3081 paşapoarte (-2069 față de luna precedentă) și au fost livrate la domiciliu, prin curier, un număr de 588 pașapoarte (-263 față de luna precedentă).
În luna octombrie 2022 s-au înregistrat şi soluţionat 429 cereri din partea cetățenilor români cu domiciliul în străinătate (-8 față de luna septembrie 2022), din care:
74 cereri primite la ghişeu;
355 cereri primite de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.

De asemenea, au fost eliberate 9 adeverinţe pentru cetăţenii români care doresc să desfăşoare în mod legal activităţi lucrative în străinătate şi nu au suspendat dreptul la libera circulaţie în străinătate (-13 față de luna precedentă).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.