
372 de cadre didactice din Brașov s-au înscris pentru a susține proba scrisă a examenului de definitivat. Examenul va avea loc astăzi, 14 iulie, la Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț”.
Candidații vor putea intra în sala de examen între orele 7:30 și 8:00, doar pe baza actului de identitate. Timpul de lucru este de patru ore, calculat din momentul primirii subiectelor.
Definitivatul este examenul prin care cadrele didactice pot obține dreptul de practică în învățământul preuniversitar, după îndeplinirea condițiilor prevăzute de metodologie.