Peste 400 de vehicule care reprezentau un risc pentru siguranța traficului pietonal și rutier au fost ridicate de pe domeniul public

Poliția Locală și operatorul care asigură serviciul de ridicare a autoturismelor staționate neregulamentar continuă intervențiile pentru creșterea siguranței pietonale și rutiere prin ridicarea autoturismelor care staționează pe treceri de pietoni, blochează vizibilitatea în intersecții, circulația pe trotuare, benzile de circulație (mai ales acolo unde există o singură bandă pe sens, delimitată cu linie continuă de banda de pe sensul opus), accesul către intrările din blocuri etc.

Din 16 octombrie, când serviciul a început să funcționeze, au fost ridicate 429 de vehicule. În cazul altor 42 de mașini, șoferii au fost sancționați cu două puncte amendă și două puncte penalizare, fără a mai plăti taxele de ridicare, transport și depozitare, deoarece au revenit la vehicul înainte de începerea operațiunii de ridicare.

Și în weekendul care tocmai a trecut serviciul a fost solicitat. Au fost ridicate 50 de autovehicule, mai ales la solicitarea unor cetățeni care au reclamat Poliției Locale diferite situații. Ziua cea mai aglomerată a fost sâmbătă, 23 decembrie, când au fost ridicate 16 vehicule.

Citeste și:  Amenzi de până la 50.000 lei pentru operatorii economici care refuză returnarea garanției pentru ambalajele din Sistemul Garanție-Returnare

În paralel, polițiștii continuă activitatea de prevenire și avertizare a șoferilor care staționează în zonele în care este interzis acest lucru.

Staționarea pe trecerea de pietoni și blocarea vizibilității în intersecții, blocarea trotuarului în totalitate, blocarea unui sens de circulație inclusiv în dreptul liniei continue rămân situațiile cele mai frecvente în care polițiștii locali și serviciul de ridicare a autoturismelor staționate neregulamentar trebuie să intervină.

Conform regulamentului privind activitățile de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe raza teritorială a UAT Municipiul Brașov, autoturismele staționate neregulamentar sunt ridicate în urma dispoziției unui polițist rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov sau a dispoziției polițistului local cu atribuții pe linie rutieră.

Citeste și:  Avertisment pentru românii care își vor petrece vacanța în Grecia: anemona toxică, prezentă în apele Mediteranei

Ridicarea mașinilor și eliberarea lor se face non-stop. Mașinile staționate neregulamentar pot fi recuperate din spațiul special amenajat pentru depozitarea acestora, de pe str. Hărmanului nr. 47K, vizavi de sediul RATBV.

Recuperarea autovehiculelor se va face după plata unei taxe de minim 985 de lei, valabilă pentru primele 12 ore de la momentul ridicării.

Conform regulamentului, tarifele pe care le vor plăti cei care parchează neregulamentar sunt:

  • 625 de lei pentru ridicarea autovehiculului;
  • 260 de lei pentru transportul acestuia la zona de depozitare;
  • 200 de lei/24 h/vehicul taxa de depozitare.

Telefonul de contact al operatorului Tetkron SRL, în cadrul dispeceratului non-stop, este 0770-369.369.

Prevederi din regulament

Ridicarea vehiculului staționat neregulamentar se face în urma dispoziției polițistului rutier, angajat al IPJ Brașov, sau a polițistului local cu atribuții pe linie rutieră. Poliţiştii rutieri/polițiștii locali din cadrul structurii cu atribuții pe linie rutieră care au constatat staţionarea neregulamentară a vehiculelor vor executa fotografii/filmări video din care să rezulte data, ora, minutul, locul și numărul de înmatriculare al vehiculului în cauză. După minim 5 minute se execută al 2–lea set de fotografii/filmări video, în aceleași condiții.

Citeste și:  Crește numărul cazurilor de anxietate și depresie în rândul copiilor și tinerilor

În cazul în care șoferul ajunge după ridicarea mașinii, este obligat să plătească, pe lângă amenda pentru contravenție, și tariful pentru ridicarea vehiculului.

În cazul în care vehiculul a fost transportat la locul de depozitare, deținătorul îl poate recupera oricând, după plata taxelor de ridicare, transport și depozitare, programul pentru restituirea vehiculelor fiind non-stop.

Dacă vehiculul va fi recuperat în termen de până la 12 ore din momentul ridicării acestuia, se va plăti jumătate din taxa de depozitare vehicul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.