Peste 70 de echipaje înscrise pentru startul TESS Rally Brașov 51 – ultima etapă a sezonului în CNRB

Campionatul Național de Raliuri Betano se apropie de sfârșit, urmând să-și desfășoare ultima etapă în perioada 27-29 octombrie pe macadamul brașovean, TESS Rally Brașov ajungând astfel la ediția cu numărul 51 – fiind cel mai longeviv raliu dintre toate celelalte organizate în România

Lista de înscrieri pentru etapa brașoveană numără 56 de echipaje în Campionatul Național de Raliuri, respectiv alte 16 în Campionatul Național de Rally2.

Organizatorul brașovean a pregătit două zile pline de concurs pe drumurile forestiere din Brașov, însă etapa va debuta în seara zilei de joi, 27 octombrie, atunci când, începând cu orele 20:00, echipajele vor lua startul festiv în Piața Sfatului din centrul istoric al municipiului gazdă – Brașov. Pentru ziua de vineri, 28 octombrie, Auto Blic Brașov a pregătit sesiunea de teste oficiale care se vor desfășura la Crizbav, asemenea ediției din 2019. Shakedown-ul va avea loc în prima parte a zilei, adică de la 07:30 până la 11:00. Pe urmă, echipajele vor parcurge de câte două ori probele „Săcele” – cea mai lungă probă a raliului și „Azuga” – probă nou introdusă, în timp ce după-amiaza zilei de vineri readuce brașovenii și fanii motorsportului în centrul istoric al Brașovului, întrucât de la ora 18:25 se dă startul probei spectacol „Brașov Rally Show”, pe Bd. Eroilor (Hotel Aro Palace). Raliul și implicit ediția 2022 a Campionatului Național de Raliuri Betano se sfârșește sâmbătă, 29 octombrie, atunci când sunt programate câte 3 treceri – inclusiv Power Stage pe proba specială „Bran” – cea mai consacrată probă de macadam a raliului brașovean, dar și „mezina” raliului – „Pârâul Rece”, cea mai scurtă dar tehnică probă specială a ediției 51. Câștigătorii vor fi premiați în Piața Sfatului, începând cu orele 20:00 ale aceleiași zile.

   Duelul se anunță unul încins la TESS Rally Brașov 51, în ciuda temperaturilor tomnatice, asta deoarece la start se vor afla cei doi rivali angrenați în lupta pentru titlul național absolut din acest an – Simone Tempestini, în echipajul cu Sergiu Itu pe Škoda Fabia Rally2, respectiv Sebastian Barbu, alături de Bogdan Iancu pe un alt Škoda Fabia Rally2. Deja cu un titlu de campion absolut – la asfalt – în buzunar, localnicul Andrei Gîrtofan țintește podiumul alături de Doru Vraja, la bordul unui alt model produs la Mlada Boleslav, cei doi urmând să se dubleze pentru poziția a treia la general cu Bogdan Cuzma în echipajul cu Florin Dorca (Škoda Fabia Rally2 Evo 120) cât și cu harghitenii Adi Teslovan și Vajk-Imre Cseh, cei ce au arătat un ritm foarte bun pe macadam în acest sezon, la comenzile bătrânului Ford Fiesta R5. Cu alte modele de TOP vor concura și dublul campion național absolut Dan Gîrtofan împreună cu Andrei Toderaș, Mihai Manole cu Marc Banca, Jean Tatu sen cu Eugen Rotaru, Cristi Dolofan cu Traian Pavel precum și invitații din BulgariaMiroslav Angelov și Sivov Nedialko.

Citeste și:  Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Burebista” Brașov vor asigura măsurile de ordine la meciul de fotbal dintre echipele AFC Hermannstadt - FC Farul Constanta 1920

 În lipsa lui Vali Porcișteanu și a lui Dan Dobre, deja campioni ai grupei N, bătălia pare ca și câștigată de sibienii Raul Badiu cu Rareș Fetean (Mitsubishi Lancer Evo IX). Cu toate acestea, lista aceleiași categorii conține atât numele lui Bogdan Talașman cu Laurențiu Mandu (Mitsubishi Lancer Evo X) precum și invitații din UcrainaOleksandr Melnychuk cu Liubomyr Shumakov pe un alt model Evo X. Lista echipajelor la grupa N este completată de Adrian Grigore cu Andrei Papa, de Răzvan Nechifor cu Dorin Pulpea și nu în ultimul rând, de Emil Vincze cu Sorin Colceriu.

Nu doar categoria precedentă duce lipsă de nume importante ci și cea a mașinilor cu tracțiune pe puntea față, absenții etapei fiind Norbert Maior – campion matematic la 2FWD și RC4, Vlad Cosma – campion matematic la aceleași categorii pe asfalt și Csongor Szabó – câștigătorul ultimei etape de asfalt la 208 R2 Cup. Totuși, aceste absențe nu fac decât să reaprindă o altă luptă în clasamentele mai sus amintite, printre favoriți numărându-se atât Cristi Sugár și Vlad Colceriu (Peugeot 208 R2) cei doi luptând inclusiv pentru titlul cupei monomarcă, cât și Marius Sîncrăianu cu Alina Bianca Pop, principalii lor urmăritori de la cupă, cu un alt model 208 R2. Doar că, prezența la start a bulgarilor Georgi Geradzhiev și Georgi Gadzhev pe Fordul Fiesta Rally4 le complică calculele atât celor de dinainte cât și celor ce urmează a intra în aceeași luptă – Mihnea Hanea cu Levente Csegzy, Jean Tatu Jr cu Gabriel Lazăr precum și Bogdan Gheorghiu cu Adrian Temeș.

   TESS Rally Brașov 51 marchează și trei surprize la aceeași categorie Rally4, frații Victor și Mihai Supuran, respectiv Andrei Gheorghiu cu Andrei Brezoszki dar și Mircea Onofrei cu Raluca Magdaș făcându-și debutul la volanul modelelor Peugeot 208 R2. Iar după cum îi știm deja pe cei doi, aceștia nu se vor da înlături din a intra în competiție cu ceilalți participanți la categorie – Gheorghe Alexandru cu Cosmin Diacu, Dănuț și Lucian Budai și nu în ultimul rând, Vasile Ile cu Sebastian Itu.

Citeste și:  Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Burebista” Brașov vor asigura măsurile de ordine la meciul de fotbal dintre echipele AFC Hermannstadt - FC Farul Constanta 1920

Desigur, din lupta la două roți motrice față nu-l putem uita nici pe Costi Tudose, care împreună cu Teodor Gabriel Găină au reprezentat una dintre revelațiile sezonului, reușind clasări de TOP cu modelul Renault Clio Rally5. Cei doi însă mai au de dat o luptă pe trei fronturi pentru a deveni campioni – Juniori, Clio Rally5 Challenge și clasa Rally5 . O simplă greșeală din partea lor le poate oferi titlul rivalilor Mihai Dumitrescu cu Bogdan Nițescu, în cursa pentru victoria clasei intrând și frații István cu János Soós, în timp ce Artur Luca va încerca să se claseze pe podium, într-un preambul pentru ceea ce se anunță un sezon viitor complet cu Renault-ul Clio Rally5. De asemenea, singura prezență feminină de la volan la TESS Rally Brașov 51 – Catherine Rădulescu este pregătită pentru a încheia un sezon complet la debutul în CNRB.

   Deja campion matematic la RC5N și Swift Cup, David Tarța a spus „pass” etapei brașovene, astfel că victoria este cu pas mai aproape de Paul Popa și Tudor Mârza. Cu toate acestea, cei doi vor fi atacați din urmă de Radu Lambrino cu Andrei Aițculesei, Lucian Țugulea cu Radu Gurămultă și desigur, Vlad Pieptu cu Alexandru Șimon. Iar dacă situația în Swift Cup a fost „tranșată” matematic, cea a Cupei Dacia rămâne să se decidă la Brașov. Sebastian Scîrlet cu Eduard Zamfirache și Răzvan Ungureanu cu Andrei Mitrașcă intră în lupta directă la titlul, cei doi piloți având șanse egale, în timp ce Florian Popescu cu Dragoș Badea, Mircea Crișan cu Florin Vălenaș și Radu cu Dorina Luca se află la rândul lor pe lista modelelor autohtone. Totuși, această listă este completată și de câteva echipaje debutante, Lucian Pop cu Florin Durche – ambii piloți în Campionatul Național de Viteză în Coastă, Alexandru Șușnoschi cu Eduard Popa, Alexandru Puchianu cu Tanita Moșoiu, Hunor Péntek cu Andrei Pădure, respectiv de Eduard Nica cu Florin Tincescu.

Citeste și:  Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Burebista” Brașov vor asigura măsurile de ordine la meciul de fotbal dintre echipele AFC Hermannstadt - FC Farul Constanta 1920

Chiar dacă la început părea o bătălie solist, lista finală de înscrieri dezvăluie un număr total de 4 echipaje în lupta clasei NAT11, favoriți la victorie fiind soții Bogdan cu Delia Năstase (Mitsubishi Lancer Evo VIII). După ce la etapa băcăuană s-au aliniat la start cu modelul Škoda Fabia R5, Dragoș Dinu și Sorin Vlașcu își încheie sezonul la etapa brașoveană cu aceeași mașină, în timp ce pentru o poziție pe podium se vor lupta atât Marcel Cioltan cu Alexia Parteni (Subaru Impreza), cât și Bogdan Moldovan cu Sergiu Rogozan (Ford Fiesta Proto). De cealaltă parte, în clasamentul aceleiași grupe dar dedicat automobilelor cu tracțiune pe o singură punte, adică NAT12, lista conține numele a trei echipaje: Samuil Mircea cu Călin Maier (Audi A3 TDI) – principalii favoriți la titlul clasei și în acest an, soții Emanuel cu Denisa Resiga (Ford Fiesta ST150) și Ciprian Lupu cu Andrei Pintilii (Citroën C2 VTS).

   Dat fiind faptul că TESS Rally Brașov 51 se va desfășura pe macadam, acest lucru înseamnă că la start revin și modelele Side by Side, la bordul unui Can-Am Maverick X3 XRS urmând să se afle Adrian Baciu cu Ciprian Solomon, respectiv la bordul unui alt Can-Am Maverick X3, brașoveanul Antal Bíró cu harghiteanul Tamás Sprencz Jr.

 Aproape campioni, Cătălin Ienășel și Adrian Diaconescu nu au nevoit decât de un singur punct pentru a cuceri acest sezon în clasamentul general al Campionatului Național de Rally2. Totuși, pentru victoria etapei de casă vor avea de dat o luptă dificilă împotriva câștigătorului ultimelor două etape de macadam – Eduard Georgescu cu Călin Paraschiv, dar și împotriva harghitenilor Attila Jakab cu Levente Mag, cei doi luptând și pentru titlul clasei A1.

Lista completă de înscrieri poate fi consultată pe www.raliulbrasovului.ro la secțiunea „Concurenți” sau în aplicația Sportity disponibilă pe AppStore și GooglePlay, introducând codul CNRBV22, precum și pe www.autorally.ro la secțiunea LIVE la raliului.

TESS Rally Brașov 51 este un eveniment cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov, fiind organizat de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov cu susținerea Consiliului Județean Brașov, Primăriei și Consiliul Local Bran, Primăriei și Consiliul Local Săcele, Primăriei și Consiliului Local Predeal, Primăriei și Consiliului Local Crizbav și Parcului Național Bucegi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.