Piața Volantă din Noua – Prospețime locală, direct de la producători

Sâmbătă, 12 aprilie 2025, cartierul Noua se va anima din nou. Pe strada Levănțicăi nr. 2, între orele 08:00 și 13:30, se deschide Piața Volantă, locul unde producătorii locali se întâlnesc cu oamenii care iubesc mâncarea sănătoasă și gusturile autentice.

Pe tarabe se vor așeza, roșii zemoase, legume crocante, fructe aromate și sticle cu sucuri naturale făcute din cele mai bune ingrediente. Nu vor lipsi nici borcanele cu dulcețuri, zacuscă, murături sau alte bunătăți conservate ca pe vremea bunicilor. Iar pentru cei care se pregătesc de grădinărit, vor fi disponibile răsaduri fragede, arpagic și flori colorate, toate crescute cu grijă de mâinile pricepute ale producătorilor români.

Citeste și:  Paște 2025 la Brașov. Unde poți merge cu familia în vacanța pascală

Fiecare produs are o poveste, iar în spatele fiecărei mese din piață se află un om care muncește cu pasiune. Cei mai mulți dintre acești producători sunt din zona Brașovului și vin cu inima deschisă să-și împărtășească roadele muncii lor. Lista completă a celor prezenți poate fi consultată pe site-ul oficial al pieței.

Această inițiativă, sprijinită de Primăria Brașov, nu este doar un târg, ci un mod prin care putem sprijini agricultura locală și un stil de viață sănătos. Piața Volantă din Noua nu înseamnă doar cumpărături – înseamnă conexiune, comunitate și grijă pentru ceea ce punem în farfurie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.