Poliția Brașov: Vacanță în siguranță!

În perioada iulie – septembrie 2021,  Inspectoratul de Poliție Județean Brașov prin Biroul de Analiza și Prevenirea Criminalității desfășoară activități în cadrul Campaniei de prevenire a victimizării minorilor ”Vacanță în siguranță!”.

Această campanie își propune reducerea riscului de victimizare și implicare în fapte antisociale a preșcolarilor și elevilor în perioada vacanței școlare, prin organizarea de acțiuni informativ-preventive în taberele școlare și locurile de agrement frecventate de copii, în Județul Brașov.

Astfel, copiii, părinții și însoțitorii aflați în taberele școlare sau cei care frecventează cursurile școlilor de vară, sunt informați cu privire la normele de comportament în societate, măsurile de autoprotecție pentru prevenirea victimizării și consecințele legale asociate faptelor antisociale.

Le sunt aduse în atenție copiilor modalități interactive și sigure de petrecere a timpului liber, astfel încât aceștia să fie angrenați în activități pozitive, de comunicare și interacțiune personală, fiindu-le prezentate și exemple de fapte ce constituie abateri de la normele de conduită socială, consecințele comiterii unor asemenea abateri, prevederile legale care sancționează aceste fapte și dispozițiile legale care se aplică.

Citeste și:  Primăria Brașov amenajează peste 80 de locuri de parcare pentru cei care accesează serviciile instituției

Polițiștii I.PJ.Brașov vor continua actiunile de prevenire până la finalul vacanței de vară, organizând activități informative în taberele și în zonele de agrement și  petrecere a timpului liber.

Pentru o vacanță liniștită, fără evenimente nedorite, polițiștii recomandă:

  • Copiilor:
  • Evitați să urcați în lift cu persoane necunoscute!
  • Nu părăsiți locuința fără a spune părinților/bunicilor unde și cu cine plecați.
  • Nu dați informații colegilor, vecinilor, persoanelor cunoscute întâmplător,  despre bunurile pe care le deține familia voastră;
  • Evitați să postați pe internet informații despre bunuri, adresa de domiciliu, programul zilnic, plecările în vacanţă! Ele pot ajunge foarte ușor la urechea hoţilor, care vor profita de ele.
  • Când vă aflați singuri sau cu prietenii afară, la joacă, evitați să intri în conflict cu alți copii, nu răspundeți provocărilor acestora şi încearcați să lămuriți orice problemă prin discuții, fără violenţă.
  • Dacă vă simţiți urmăriți, intrați într-un magazin, mergiți într-un loc aglomerat şi cereți ajutorul unui poliţist sau oamenilor din jur.
  • Părinților:
  • Învățați-i pe copii regulile de bază ale circulației rutiere: deplasarea pe trotuar, traversarea doar prin locurile marcate, semnificația semnalelor luminoase, a semnelor de circulație.
  • Asigurați-vă că cei mici, în cazul în care s-au pierdut într-o zonă aglomerată, știu să apeleze la un poliţist sau la o altă persoană de încredere. Că îşi cunosc numele, adresa şi numărul de telefon al unui membru de familie.
  • Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi în supermarketuri, săli de jocuri, cinema sau în parcuri.
  • Asiguraţi-vă că vor refuza persoanele care, sub diferite pretexte, le cer să-i însoţească.
  •   Stabiliţi cu copiii când şi în ce condiţii pot folosi internetul. Învăţaţi-i să vă comunice dacă întâlnesc pe internet conţinut dăunător, ofensator sau agresiv.
  •   Asiguraţi-vă că nu vor stabili, fără acceptul dumneavoastră, întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe internet. vorbiţi cu copilul dumneavoastră despre cine îi sunt prietenii şi cunoştinţele sale. Întrebaţi-l apoi unde şi cum îşi petrece timpul liber în afară de casă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.