Poliția Brașov: Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuință

Pentru al patrulea an consecutiv, Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 24 de state din Europa, lansează Ziua europeană de prevenire a furturilor din locuință.

Țările europene participante în 2022, la EU Focus Day 2022, sunt:  Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Germania, Danemarca, Estonia, Grecia, Georgia, Franța, Irlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Țările de Jos, Ungaria. 

Inițiativa lansată de autoritățile de aplicare a legii reunite în cadrul EUCPN (European Crime Prevention Network) și EUROPOL are drept scop informarea cetățenilor cu privire la modalităţile prin care își pot proteja locuința, pentru a nu deveni victime ale furturilor.

În România, din situația operativă înregistrată la nivelul structurilor de specialitate din Poliția Română, se constată că acest tip de infracțiune, „furt din locuință”, se află pe un trend descendent. 

Cu toate acestea, polițiștii structurilor de prevenire a criminalității vor aduce în atenția cetățenilor, prin intermediul activităților desfășurate, principalele moduri de operare, tipuri de bunuri vizate de infractori, riscurile pentru perioada vacanței și modul în care ne poate afecta o astfel de faptă.

Citeste și:  Festivalul Filmului European ajunge în luna mai la Brașov

În continuare, cele mai cunoscute metode de operare sunt „prin împrietenire” și „folosirea de chei potrivite”, însă nu sunt neglijate nici metodele clasice: prin escaladarea ușilor/ ferestrelor, prin forțarea/tăierea încuietorilor/elementelor de siguranță ale ușilor/ porților cu instrumente dure sau ruperea butucului/sistemelor de închidere. 

De asemenea, cele mai sustrase obiecte din locuință sunt banii și bijuteriile. 

În acest context, specialiștii în prevenirea criminalității recomandă cetățenilor să nu comunice date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare, să conștientizeze că check-in-ul din aeroport sau vacanță aduce like-uri, dar îi face vulnerabili în fața hoților.

Reamintim faptul că Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe este un eveniment inițiat și lansat în anul 2019, chiar în perioada în care România a asigurat Președinția Consiliului Uniunii Europene. 

Acest concept se fundamentează pe importanța conștientizării de către cetățeni a necesității adoptării unei atitudini prudente față de locuința și bunurile  proprii. 

Citeste și:  Târg de carte second-hand pentru copii și părinți, sâmbătă, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

Pentru a preveni victimizarea, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov vă recomandă:

  •  să întocmiți o listă de control conținând  măsurile de siguranță posibile și verificați-le înainte de plecarea în vacanță;
  •  când lipsiți de acasă, asigurați-vă că toate ușile și ferestrele sunt încuiate;
  •  în cazul în care lipsiți o perioadă mai lungă de timp, solicitați-le prietenilor sau vecinilor apropiați să treacă pe la dvs, să ridice corespondența;
  • instalați un sistem de alarmare în locuință.

     Dacă locuiți la bloc:

  • încuietoarea de la ușa locuinței trebuie să nu permită accesul, din exterior, la șuruburile de prindere, iar butucul yalei să fie complet introdus în corpul ușii, pentru a evita prinderea și ruperea lui;
  •  dacă locuiți la parter sau la etajul 1, trebuie să știți faptul că grilajele de la ferestre îi descurajează pe hoți.

     Mai mult, solicitați administrației:

  • montarea unui interfon la intrarea în scară și utilizarea în mod corect pentru a ști exact cine intră în clădire;
  •  dotarea cu încuietori corespunzătoare a ușilor de la subsol, terase sau intrări suplimentare;
  •  iluminarea bună a holurilor și a palierelor blocului.
Citeste și:  Performanțe de excepție pentru juniorii Clubului Sportiv Dinamo București - Centrul Sportiv Brașov, la Campionatele Naționale de Copii și Juniori

      În plus, dacă locuiți la casă, puteți opta pentru:

  • supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfășurată în curtea casei;
  •  iluminare cu senzori de mișcare;
  •  protecție perimetrală ce avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curte.

     Atenție! Și lumea virtuală este parte din viața noastră, motiv pentru care vă recomandăm:

  • atunci când plecați pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceți acest lucru public pe internet;
  •  nu vă transformați conturile de pe rețelele de socializare în surse de informații pentru infractori. Faceți-le inaccesibile pentru persoane necunoscute și manifestați o atenție sporită la datele personale și fotografiile pe care le postați;
  •  evitați prieteniile cu persoane pe care nu le cunoașteți în realitate și nu dezvăluiți date despre dumneavoastră celor pe care „i-ați întâlnit” doar în mediul online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.