Posibilele efecte în economie ale instabilității politice

Creșterea inflației, deprecierea leului și accentuarea blocajului financiar reprezintă principalele temeri ale investitorilor în toamna acestui an.

Instabilitatea politică a revenit în prim-plan, zgomotul politic fiind
de natură să accentueze semnalele de alarmă privind evoluția economiei,
arată o analiză Frames, realizată în cadrul campaniei ,,România,
încotro?’’, care  radiografiază economia după 30 de ani de capitalism.

Economia românească se pregătește de vremuri tulburi. Într-un context
internațional plin de provocări, de la Brexit la războiul comercial
SUA-China și problemele economice din Germania, investitorii privesc cu
tot mai multă neîncredere starea economiei.

Potrivit unui barometru de opinie realizat de compania de consultanță
Frames în rândul a 240 de oameni de afaceri, manageri și experți cu
funcții de răspundere din aproape întregul spectru economic, în perioada
1-7 octombrie, 46% dintre investitori cred că economia merge într-o
direcție greșită, 39% consideră că drumul este unul pozitiv, iar restul
au evitat să răspundă.
Principalele temeri ale investitorilor sunt legate de creșterea
inflației, menționată de 67% dintre respondenți, deprecierea leului
(54%) și accentuarea blocajului financiar (49%).

,,Creșterea prețurilor se află în prim-planul preocupărilor managerilor,
în această toamnă. Tot mai multe companii încearcă să acopere din
prețuri problemele pe care le întâmpină, de la scăderea vânzărilor la
blocajul financiar generat de neplata la timp a facturilor, creșterea
salariilor, forțată de evoluția câștigurilor din sectorul bugetar și
preconizata scumpire a utilităților (carburanți, energie, gaze etc.), în
perspectiva sezonului rece’’, arată concluziile analizei.

Creșterea inflației este urmată, în topul temerilor investitorilor, de o
preconizată depreciere a leului, despre care majoritatea investitorilor
cred că va urma în perioada următoare.

Întrebați cum văd evoluția monedei europene în raport cu leul în
următoarele șase luni, 54% dintre investitori au indicat cursul în jurul
nivelului de 4,80 lei/euro. 12% dintre respondenți o văd peste nivelul
de 4,8 lei, 23% se așteaptă ca euro să evolueze în intervalul 4,7-4,75
lei, în timp ce 11% au evitat să răspundă.

Citeste și:  Primăria va construi o nouă grădiniță prietenoasă cu mediul în cartierul Tractorul

,,Accentuarea dezechilibrelor macroeconomice va continua să pună
presiune pe cursul valutar. Deficitul din balanța comercială se va
accentua pe fondul importurilor semnificative din ultima parte a anului.
Iar la exporturi, lucrurile merg din ce în ce mai prost, pe fondul
accentuării problemelor din țările partenere, precum Germania,
principala relație comercială a României’’, afirmă Adrian Negrescu,
managerul Frames.
Accentuarea blocajului financiar se află, de asemenea, în topul
preocupărilor investitorilor. Într-o economie în care marea majoritate a
companiilor sunt slab finanțate, dinamica plăților și încasărilor face
diferența dintre supraviețuire și insolvență.
7 din 10 companii declarau de altfel, recent, într-o altă cercetare
Frames, că își amână cu bună știință plățile, pentru a-și acoperi
probleme financiare de strică necesitate.

,,Așa cum estimau managerii în Barometrul privind starea economiei în
2019, lansat la începutul anului, neplata la timp a facturilor s-a
accentuat în acest an, iar creditul furnizor s-a generalizat în
economie. Principalele afectate sunt companiile mici, slab capitalizate,
care, în absenţa unui buffer financiar care să le permit să reziste până
la încasarea facturilor, ajung în incapacitate de plată’’, arată
analiza.
Instabilitatea politică revine în prim-plan

Dincolo de creșterea inflației, deprecierea leului și accentuarea
blocajului financiar, în topul temerilor investitorilor reapare
instabilitatea politică, menționată de 39% dintre respondenți.

Față de începutul anului, instabilitatea politică a depășit, ca
importanță pentru investitori, scăderea comenzilor, criza de pe piața
forței de muncă și evoluția fiscalității, un semnal că zgomotul politic
și consecințele acestuia vin să pună presiune pe climatul de business,
accentuând lipsa de încredere a în economie.

,,Căderea Guvernului Dăncilă și discuțiile privind formarea noului
guvern nu erau luate în calcul în momentul realizării barometrului, însă
aceste momente vin să confirme că zgomotul politic devine tot mai
puternic, iar consecințele pot fi semnificative. Rămâne de văzut în
măsură noul cabinet va reuși să corecteze numeroasele probleme precum
cele de fiscalitate (OUG 114, supraacciza la carburanți, modificările
fiscale în cascadă etc.) sau cele din piața muncii (supraimpozitarea
part-time, accesul muncitorilor străini etc.) și, astfel, să crească
încrederea în economie. În perspectiva anului electoral 2020, toate
aceste temeri au legătură cu nevoia de predictibilitate a cadrului
fiscal, a condițiilor de business din România’’, se spune în analiza
Frames.

Citeste și:  Tradiții Pascale la Reduta: Expoziție de ouă încondeiate și icoane pe sticlă și atelier cu meșter popular, mâine, 24 aprilie

Investitorii,  în expectativă

Toate aceste semnale de alarmă îi determină pe mulți dintre investitori
să adopte o politică de expectativă, în care conservarea resurselor și
dezintermedierea se vor afla în prim-plan. Multe dintre investițiile
private ar putea fi puse pe ,,hold’’, spun analiștii.
,,În construcții, de exemplu, discuțiile privind modificarea Programului
,,Prima Casă’’ și restrângerea accesului la creditul imobiliar i-au
determinat pe mulți dezvoltatori, dincolo de creșterea prețurilor, să
își suspende o parte semnificativă din planuri până la lămurirea
situației, în condițiile în care majoritatea tranzacțiilor aveau
legătură cu Prima Casă. La fel se întâmplă și în transporturi unde noua
legislație europeană riscă să afecteze în mod semnificativ
business-urile autohtone. Și în alte sectoare, precum agricultura, unde
în continuare sunt probleme cu subvențiile, sau comerțul, puternic
afectat de inflație, politica pașilor mărunți se va afla în prim-plan în
perioada următoare.’’, arată analiza.

Codul Fiscal și birocrația, în prim-plan

În prima analiză Frames din cadrul campaniei ,,România, încotro?’’,
lansată recent, experții făceau un apel la necesara dezbatere a
problemelor economice în cadrul campaniei electorale pentru
prezidențiale.

Problemele semnalate atunci ca fiind prioritare sunt confirmate de
mediul de afaceri, în cadrul Barometrului realizat la începutul lunii
octombrie.
Întrebați care sunt măsurile pe care autoritățile ar trebui să le ia în
perioada următoare pentru a asigura economiei un climat investițional
favorabil, 74% au indicat asigurarea unui Cod Fiscal predictibil.

,,Lipsa de predictibilitate se află în prim-plan, într-o perioadă în
care cele mai multe companii își fac deja planurile pentru 2020. Fără un
angajament clar în privința fiscalității, autoritățile nu vor face
altceva decât să accentueze starea de expectativă din economie, fapt
care se va traduce, în primul rînd, prin anularea investițiilor și
reducerea activității’’, se spune în studiul Frames.

Citeste și:  Salvamont Brașov obține Certificarea ISO 9001:2015, demonstrând excelență în Managementul calității și dedicație pentru siguranța montană

Discuțiile din spațiul public, din ultima perioadă, privind modificare
cotei unice și introducerea unor noi taxe pentru mediul de afaceri, în
scopul echilibrării balanței bugetare, au pus gaz pe foc, într-o
situația și așa confuză.
În topul doleanțelor investitorilor s-au mai situat necesara extindere a
infrastructurii de transport, menționată de 52% dintre respondenți,
reducerea birocrației administrative (45%), simplificarea metodologiei
de acces la fondurile europene( 32%) și dezvoltarea serviciilor de
suport informatizate (29%).

,,Dincolo de investițiile în infrastructură, fără de care atragerea
investițiilor străine, în sectorul greenfield, este aproape imposibilă,
oamenii de afaceri vor ca relația cu statul să fie simplificată,
reducerea numărului de acte administrative fiind în prim-plan. Țelul
este ca interfața dintre companie și stat să ajungă la nivelul unui
portal web, a unei aplicații de smartphone, din care investitorii să
poată realiza toate activitățile, de la înființarea firmei la aprobări
și plata taxelor și impozitelor.’’, arată analiza.

,,Noul Guvern, indiferent din ce zonă politică va proveni acesta, ar
trebui să vină în fața mediului de afaceri și să ceară, în premieră,
expertiza privată în dezvoltarea unui buget national care să aibă în
prim-plan investițiile și care să prevadă resursele necesare pentru
preîntâmpinarea unei eventuale crize economice. Trebuie să ne pregătim
pentru un an 2020 plin de provocări, de incertitudine’’, a declarat
Adrian Negrescu, managerul Frames.

Barometrul Frames privind economia românească a fost realizat în
perioada 1 – 7 octombrie 2019, prin chestionare online, telefonic și
email, pe un eşantion reprezentativ de 240 de firme din diverse domenii
de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură,
energie, confecţii, IT etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.