Povestea celor trei frați din Holbav, rămași pe drumuri după ce le-a ars casa

Un incendiu mistuitor distrugea complet la început de ianuarie 2019 locuința familiei Poenariu, locuință aflată pe unul din dealurile satului Holbav, judeţul Braşov.

Cei trei frați adolescenți, rămași singuri, al căror tată s-a stins din viață de tânăr și a căror mamă locuiește și muncește în orașul Făgăraș, rămâneau astfel pe drumuri cu doar hainele de pe ei. Adăpost provizoriu până la găsirea unei soluții salvatoare urma să le ofere o mătușă, iar mai apoi o tânără familie cu inima mare din sat, plecată la muncă in străinătate, le-a îngăduit să locuiască un timp în casa acestora.

Parohia Holbav, prin preotul paroh Andrei Stoian, împreună cu întreaga comunitare a satului și-au luat atunci angajamentul de a-i ajuta pe băieți.

Citeste și:  Ziua Internațională a Păsărilor va fi celebrată și la Grădina Zoologică din Brașov

„S-au realizat colecte în bani și materiale de construcții și încet, încet o nouă casă a fost ridicată de la zero. Prin bunăvoința domnului primar și a unui posesor de gater din sat, care au oferit lemnul pentru acoperiș, proiectul a putut fi finalizat cu succes. La eforturile băieților aflați în dificultate s-a adăugat și ajutorul constând în muncă fizică a prietenilor acestora din sat. S-au economisit astfel costuri considerabile cu manopera.

La ora actuală o încăpere a locuinței este deja complet mobilată, cu ajutorul prietenilor de la Fundația «Bucuria Darului», iar pentru celelalte două camere parohia noastră dispune de suma necesară, urmând ca în viitorul apropiat să se achiziționeze și restul de mobilă”, ne-a spus preotul paroh Andrei Stoian.

Citeste și:  Opinia ministrului Digitalizării: TikTok nu ar trebui interzis, dar are nevoie de mai multe filtre de securitate

În urmă cu câteva zile, după relaxarea restricțiilor impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, preotul Andrei Stoian a săvârșit slujba de binecuvântare a casei ridicate pentru cei trei fraţi și a mulțumit încă odată pentru gestul lăudabil al tuturor celor implicați: oameni apropiați ai Bisericii, binefăcători din satul Holbav şi colectivul Companiei „Aerotec” Ghimbav.

Sursă: mitropolia-ardealului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.