Poveștile de viață ale participanților la Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Brașov

SANJAY SACHDEV-Canadianul care s-a luptat cu boala cancerului: “Campionatul Mondial de la Brașov este o sărbătoare a vieții!”

Sanjay Sachdev va reprezenta Canada la Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Brașov, din 1 septembrie 2019. În vârstă de 37 de ani, Sanjay Sachdev este angajat la Poliției Regale a Canadei și consideră alergarea un mod de viață.
“Sunt un tânăr de 37 de ani, tată, soț și membru al Poliției Regale Canadiene, călare. Am intrat în cursele de alergare destul de târziu, în urmă cu 4 ani, la triatlon. Am reprezentat Canada la Campionatele Mondiale Xterra din 2016. Pe măsură ce viața a devenit mai aglomerată, odată cu nașterea celor doi copii, m-am concentrat pe alergare, deoarece a fost cel mai bun mod de a corela antrenamentele cu timpul meu liber, tot mai restrâns”, ne-a spus Sanjay Sachdev.
Dar nu e totul roz în viața sportivului din Canada. După ce anul trecut a ocupat locul doi la Campionatul Național de Alergare de 50KM al Canadei, Sanjay Sachdev a primit o veste teribilă: “Imediat după ce am ocupat locul doi și după ce eram decis să mă ocup și mai serios de acest sport, am fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer! În ultimul an am suferit o intervenție chirurgicală și am urmat 4 luni și jumătate de chimioterapie. În ciuda acestei probleme, mi-am spus că voi rămâne activ pe tot parcursul tratamentului”.
La zece luni distanță de la încheierea tratamentului cu chimioterapie, Sanjay Sachdev va lua startul, pe 1 septembrie, la Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Brașov și spune că întrecerea va reprezenta pentru el o adevărată sărbătoare. “Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Brașov va fi prima cursă la zece luni după încheierea tratamentului. Nu pot să-mi exprim recunoștința pentru că voi face din nou ceea ce iubesc – să alerg. Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Brașov este mult mai mult decât o cursă pentru mine, este o sărbătoare a vieții!”

Citeste și:  Structurile MAI au intervenit la peste 3.700 de evenimente în ultimele 24 de ore, dintre care peste 2.200 au vizat menținerea ordinii publice

ELISABETH NIEDEREDER-După 26 de titluri naționale, caută gloria internațională la Mondialele de la Brașov

Elisabeth Niedereder este născută pe 3 octombrie 1985 și va face parte din echipa Austriei care va concura pe 1 septembrie 2019 la Campionatul Mondial de Alergare de 50KM. În vârstă de 34 de ani, Elisabeth și-a început cariera ca alergătoare pe distanțe semi-lungi și a strâns în palmares nu mai puțin de 26 de titluri naționale, în diferite probe.
Pe plan extern, cel mai bun rezultat al sportivei din Austria a venit în 2015. Atunci, la Jocurile Europene de la Baku, Elisabeth a ocupat locul al patrulea în proba de 1.500 de metri. Și, imediat după aceea, în mod surprinzător, la doar 29 de ani, Elisabeth Niedereder a decis să pună capăt carierei.
De atunci și până în 2018, Elisabeth Niedereder a alergat doar pentru distracție și pentru a se menține în formă. De anul trecut, sportiva din Austria și-a găsit pasiunea pentru alergarea pe distanțe lungi, maraton și ultra-maraton, iar concursul de la Brașov reprezintă un pas important în cariera sa.

BENEDIKT HOFFMANN-Profesorul îndrăgostit de alergare

Benedikt Hoffmann face parte din echipa Germaniei care va concura pe 1 septembrie la Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Brașov. În vârstă de 34 de ani, Benedikt este un împătimit al alergării montane și al ultra-maratoanelor. De meserie professor, Benedikt Hoffmann face parte de șase ani din echipa națională de alergare montană a Germaniei. A participat de trei ori la Campionatul Mondial de Alergare Montană reușind să se claseze cel mai bine în 2015 – locul 5, iar o dată, în 2013, a luat startul la Campionatul European, unde a obținut locul 12!
Din 2016, Benedikt Hoffman face parte și din echipa națională a Germaniei de ultra-maraton, participând anual la diferite curse, printre care s-a numărat și Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Doha, din 2016. Un an mai târziu, Benedikt a devenit campion al Germaniei în cursa de 100Km, pe care a încheiat-o cu timpul de 6:48.14, la Berlin. Doi ani mai târziu, la Florența (Italia), sportivul german s-a clasat al doilea în cursa intitulată “100KM del Passatore”, cu timpul de 7:04.55.
Printre ale distincții ale lui Benedikt amintim victoria din Maratonul de la Essen (2018), medalia de bronz la individual de la Maratonul Germaniei de la Munchen (2012) și medaliile de argint cu echipa, din 2015 și 2016, de la Maratonul Germaniei de la Frankfurt.
Alături de Marcel Brautigam, Jan Kerkmann, Frank Merrbach și Andreas Strasner, Benedikt speră să facă o figură cât mai frumoasă la Brașov

Citeste și:  Tradiții Pascale la Reduta: Expoziție de ouă încondeiate și icoane pe sticlă și atelier cu meșter popular, miercuri, 24 aprilie

VALERIA SESTO-Din țara lui Messi, pe tărâmul lui Dracula

Valeria Sesto este singura atletă din Argentina care va concura pe 1 septembrie 2019 la Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Brașov.
Născută pe 17 decembrie 1972, Valeria este specializată pe cursele lungi și foarte lungi, cu rezultate dintre cele mai bune.
Atleta care provine din țara celebrului fotbalist Lionel Messi deține recordul Argentinei în proba de alergare de 100KM. În 2018, Valeria Sesto a alergat distanța de 100KM în 8 ore și 24 de minute, la Yorkshire, în cadrul Campionatului Național al Marii Britanii. De altfel, Valeria Sesto este singura alergătoare din Argentina care a alergat 100KM în mai puțin de 9 ore!
În acest an, Valeria Sesto a reușit o prestație formidabilă la evenimentul Endure 24 de la Reading (Marea Britanie). Sportiva din Argentina a alergat cele 20 de ture ale traseului de cinci mile de la Wasing Park (Reading), în 23 de ore, 29 de minute și 11 secunde! La startul probei s-au prezentat 4.000 de sportivi, dar numai cinci alergătoare au terminat cursa. Iar din cele cinci, doar trei au terminat traseul de 100 de mile sub 24 de ore!
Imediat după cursă, Valeria s-a arătat uluită de performanța reușită, mai ales că se apropie de împlinirea vârstei de 47 de ani: “Nu pot să cred ceea ce am realizat, mai ales că sunt într-o etapă complexă din viața mea. Nimeni nu vorbește vreodată despre ce se întâmplă cu sportivele de sex feminin competitive când ajung la vârsta mea! Este destul de greu să exprimi în cuvinte sentimentele prin care treci când ai o astfel de reușită!”
Alături de Valeria, vor mai veni în România, pentru a alerga la Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Brașov trei sportivi din țara tangoului: Leandro Amaya, Nicolas Ternavasio și Leandro Vallejos.

Citeste și:  Două drone de tip avion, cu decolare verticală, au intrat în dotarea Poliției de Frontieră Române

Campionatul Mondial de Alergare de 50KM are loc pe 1 septembrie 2019 în Braşov şi este organizat de IAU (Organizaţia Internaţională de Ultra-alergare), împreună cu Federaţia Română de Atletism, cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului şi al Primăriei Municipiului Braşov şi este cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.